Amnezie
Timpul se scurge mai repede.
Tehnologia face ca viața să capete un ritm din ce în ce mai alert și chiar dacă avem impresia că ne exersăm răbdarea în mod conștient prin tehnici moderne de meditație, cu tălpile lipite de sol și mâinile pe genunchi, creierul nostru continuă să scurtcircuiteze sinapsele.
Cu siguranță nu ne mai putem întoarce la ce a fost și la cei care am fost. Odată ce ni s-a cerut imperios să avem atenție distributivă, să fim multitasking, am fost supuși unei presiuni sociale să ne conformăm, schimbarea produsă este ireversibilă și transmisibilă.
Nemaiavând răbdare cu tine, nu mai ai nici cu ceilalți.
Am fost odata, ca niciodata…
Poate că nu lumea e întoarsă cu fundul în sus, ci noi stăm răsturnați în ea ca niște gândaci gigantici, fluturându-ne spre un albastru infinit piciorușele nevolnice. Poate că lumea în care trăim se filtrează grotesc prin lentilele noastre șlefuite grosolan, iar de le-am schimba și ea, lumea, s-ar reflecta prin ele altfel, i-am descoperi uimiți o frumusețe nebănuită.
Poate că viața nu-i complicată, doar noi nu o pricepem, mintea noastră înghesuită și limitată ne ține prizonieri în întunecimea-i.
Trebuie să existe o noimă în toate, indiscutabil există. Dar, iaca poznă, suntem incapabili să o decelăm.
De fapt ne croim singuri straiele care ne incomodează, ne scriem singuri
Umbre
Povestim și ne smulgem una alteia de pe buze cuvintele, aceleași cuvinte pe care eu le gândesc în timp ce ea le rostește, sau invers, nu mai știu decât că vocile ni se amestecă și am strania impresie că mă privesc într-o oglindă.
Habar nu am de unde vine, prea puține lucruri știu despre ea și fără importanță, pentru ca fenomenul să capete o explicație logică. Tot ce ne-a despărțit cândva a dispărut, drumurile noastre începute de la capete diferite, și până la un punct paralele, s-au împletit brusc, s-au suprapus și par acum să curgă fără cusur în aceeași direcție.
Mă mai opresc câteodată să ascult, tac o
Fericire fara substrat
Motto: “Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă” – Emil Cioran
Nu cunosc oameni pe deplin fericiți. Fericirea se confundă cu împlinirea tuturor dorințelor (nu asta e urarea cea mai des întâlnită la aniversări?), lucru imposibil de realizat. Dorințele se nasc una din cealaltă, a-ți dori este un sentiment incontrolabil și nu mă refer aici la bunurile materiale, deși e greu imaginabil că te poți simți fericit sărac fiind (și nu doar cu duhul).
Vreau să trăiesc și vreau să fiu fericit sunt năzuințe opuse. A trăi înseamnă a suferi spune un principiu budhist. Iar de suferit, suferi fiindcă nu poți dobândi ceea ce crezi că-ți trebuie.
Recent Comments