Citesc si ma minunez
Știu povești spumoase. Povești cu tâlc. Povești moralizatoare. Triste. Comice. Absurde.
Povești de viață, dar nu din viața mea. A altora. Văzute, auzite, bănuite.
N-am să le scriu niciodată, poate doar pentru mine. N-am să le pot publica niciunde, nici măcar cu numele protagoniștilor schimbate. Nici măcar cosmetizate. Cu siguranță, nu în forma în care cei care le-au trăit de-adevărat s-ar putea recunoaște. Nici măcar dacă aș ști că s-ar simți maguliți, ușurați, răzbunați sau amuzați să descopere că le-am arhivat în mai lungile sau mai fast forward perioadele în care ne-am petrecut pe lumea asta.
Sunt conștientă de puterea de manipulare a cuvintelor. Poți chiar să
Prima oara. Și ultima…
Țin minte perfect cum a fost “prima oară”.
“Prima zi din restul vieții mele” o pot descrie în cele mai mici amănunte. Un fel de a spune “prima”, fiindcă au fost mai multe, foarte multe, nu atât de multe cât să le confund între ele, să nu mi le pot aminti separat, pe fiecare-n parte.
Nici nu stau împreună, poate din cauza asta, că fiecare are sertărașul ei, memoria e ca un cloisonne fasonat, în ale cărui despărțituri păstrăm învelite în foițe gingașe tot ce avem mai de preț și care ne face să fim unici, speciali, diferiți.
Ultimele dăți, în schimb, le-am uitat. Și
Recent Comments