Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Cum sa te îndragostesti doar din mesaje, femeie?!

Articol-RealitySe spune că internetul ne-a apropiat la un click. Relațiile la distanță au devenit mult mai suportabile, aș putea supralicita și spune că au devenit posibile. Ca să nu mai pomenesc de lărgirea ariei de căutare a sufletului care să ne oblojească neîmplinirile și frustrările (nu agreez prea tare termenul de “suflet pereche”). Am constatat, din discuțiile pe care le port cu adolescenții născuți în era celei de-a opta minuni a lumii, că decepțiile lor sunt mult mai mici, spre inexistente, în ceea ce privește persoana de la celălalt capăt, al nevăzutului fir care îi leagă în cadrul rețelelor de socializare. Poate că sunt mai superficiali, poate că sunt mai puțin

Continue Reading

Zgomotul și furia

cearta-in-cupluMă enervez ușor. Nu mi-ar plăcea să știu că-s considerată vreo certăreață, dar de obicei, când îmi vine să spun ceva, spun. Scurt și la obiect. Pe mine mă descarcă, pe ceilalți în schimb…

Spun ce gândesc în momentul acela de furie, de neputință, de exasperare. Mai târziu, când mă calmez și reevaluez situația, s-ar putea să-mi pară rău și să vreau să retractez. Scuzele și justificările îmi pot fi acceptate, ieșirile nervoase tolerate, dar vorbele… Vorbele rămân înșurubate, după caz, în inima, în sufletul sau în mintea celui căruia i le-am adresat. Și în privința asta rareori mai pot face ceva ca să îndrept lucrurile.

M-am

Continue Reading