Pase
Treceam printr-un moment dificil, căutam să mă analizez şi psihanalizez pe cont propriu, să găsesc o cale de a ieşi din impas, practic fără a da de bănuit că mă frământă ceva, mai bine zis mă roade pe dinăuntru, muşcă din mine cum mușcă un car din inima lemnului (a văzut vreodată cineva cum arată un car, sunt curioasă?).
Frecventam haotic şi compulsiv fel de fel de forumuri şi îmi amintesc că – trecuseră câteva luni, cât câteva vieţi chinuite – aveam impresia că deja m-am eternizat în lamentare şi chiar mă gândeam că aceasta ar putea fi adevărata problemă, incapacitatea mea de a mă desprinde din marasm şi
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
Ca o stanca pe ape
Aud îndemnul ăsta: “Trăieşte-ţi viaţa!” de când mă ştiu.
De-a lungul (şi de-a latul) timpului a îmbrăcat multe forme:
“Trăieşte-ţi copilăria!”, când aproape că nu ştiam să mă joc cu jucării, doar cu creioane şi cărţi.
Adolescenţa, când aproape că nu ieşeam din casă, ca un huhurez.
Tinereţea, când mă perpeleam că n-am să fiu o mamă tânără cu o gaşcă întreagă de plozi pe care să-i spăl, să-i adun în jurul mesei şi să-i cert că în loc să mănânce se joacă, să-i învăţ tot ce ştiu şi să mai învăţ şi de la ei ce n-am apucat până atunci, să-i cătănesc să facă sport, să deprindă limbi străine, să le destup minţile, să-i plimb, să vadă
Hai, ca nu suntem Maica Tereza…
Dar, vezi, mai sunt şi întâmplările acelea din categoria grea, care te copleşesc, te covârşesc, te cam terfelesc, de te fac una cu pământul. Să spui despre ele că le-ai uitat, parcă sună a ipocrizie. Să spui că le-ai iertat, parcă totuşi Maica Tereza, biata de ea, se duse lăsând în urmă o moştenire, pas moştenitori.
Mai cinstit mi se pare să recunoşti deschis că, asta e, ai și tu limitele tale omeneşti. Că singura posibilitate (incertă şi aceea) de a uita cu adevărat este să nu mai dai faţă cu cel care ţi-a călcat pe bombeu, exact pe bătătura a mai dureroasă. Că orice despărţire e ca o moarte şi
Recent Comments