Nostalgia
Tot ce ni s-a întâmplat bun vreodată, s-a petrecut în trecut.
Copilărie, adolescență, prima tinerețe.
Atunci am fost cu adevărat liberi. Fericiți.
Dacă ne-ar fi întrebat cineva atunci, desigur altul ar fi fost răspunsul. Depindeam financiar de părinți. Trebuia să cerem voie pentru orice. Iar dragostea era îngrozitor de complicată. Viața era uneori de-a dreptul greu de suportat.
De-abia așteptam să creștem mari. Să ni se permită să luăm propriile noastre decizii. Să plecăm și să revenim când ne tună.
Și-odată ieșiți din timp, tot ce ne dorim, ce ne alină, ce ne încarcă și ne mângâie e să ne întoarcem în
Iubirea-i lupta grea
Nu i-am înțeles niciodată pe cei care renunță din start. Se autodemotiveaza spunându-și, ba că nu merită, ba că n-au nicio șansă, înainte de a încerca. Să fii temător nu e o trăsătură de caracter, motivația de genul “așa sunt eu” e doar un paravan pentru delăsare.
Să îndrăznești e o chestiune de educație, iar mie recunosc că mi s-a repetat din copilărie atât de des “nu există nu pot, există nu vreau”, până când mi s-a mai format o circumvoluțiune pe creier. Una responsabilă cu temeritatea, cu curajul.
Am îndrăznit să fac schimbări majore în viața mea profesională, “civilă”, să trag linie și să o iau de la capăt de câte ori a fost nevoie. De câte ori drumul
Recent Comments