„Sunt nebună, nu-i așa, domnule? Nu pe cât s-ar crede.”
Cinismul este de obicei plasat în antiteză cu naivitatea, cu inocența. Când spui despre cineva că este cinic, îl cataloghezi drept insensibil, lipsit de empatie, dur, sfidător.
Cinismul de fapt și de drept este o doctrină care nu are nimic infam în ceea ce propovăduiește : o viață dincolo de normele impuse cu de-a sila de societate și care ne împiedică de a fi autentici. O reîntoarcere la simplitatea care, împinsă la extrem, poate duce către primitivism. Fără volănașe și danteluțe, fără ochi dați peste cap, fără false pudibonderii va să zică.
Cinismul nu e recomandat, dar parcă nici drăgălășenia în exces.
Și totuși îi prefer pe cinici, la o adică. Mi se par mai realiști,
Learning to fly
De câte ori m-am despărțit de cineva, acel om a murit pentru mine. Când te înstrăinezi de-o persoană, nu contează cât de mult a însemnat pentru tine până în acel moment, ea încetează să mai existe. Nu o mai poți întâlni niciodată, pe lumea asta sau așteptând răbdător să-ți treci vămile spre alte lumi.
N-o mai recunoști și de te-ai izbi de ea pe stradă, și de-ai împărți perna cu ea, și de ți-ar rupe din pâine și ți-ar bea apa din cană.
O uiți, ți-o ștergi din amintiri și din sânge.
Nu la asta se referă mersul înainte? Nu asta înseamnă să pui punct
Hey, you!
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru
Recent Comments