Bataia (nu) e rupta din Rai
Chiar dacă subiectul este aproape desumflat acum, după ce s-au spus și s-au scris atâtea pe marginea lui, vin și eu, mai pe la spartul târgului, să comentez: justifică bătaia coronița de lauri de pe fruntea unui copil? Medalia de aur obținută cu pumni, palme și înjurături strălucește mai tare?
Orice reușită, indiferent că e sportivă, academică sau într-un plan intim, personal și e dobândită cu umilințe, mai poate ea naște bucurie, satisfacție?
Chiar trebuie ca o forță exterioară să ne împingă limitele dincolo de puterea noastră de a ne mobiliza, ca să ne atingem potențialul maxim?
Chiar să nu fie posibil pasul înainte fără șutul în fund primit de
Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă
Recent Comments