Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Ce are ea si eu nu am?

cealalta-femeie1
“…de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Adam scotea la lumină o nouă cadînă
Din haremul lui intercostal.”

Poate că e mai înaltă, mai slabă, are părul mai blond, sânii mai mari, buzele mai pline. Poate că are fustele mai scurte, blugii mai strâmți, bluzele mai decoltate. Poate că îi pasă mai puțin, e mai sălbatică, mai sexi, mai libertină. Poate că sexul cu ea e mai nerușinat.

Poate că e mai tânără și mai credulă. Poate că e mai coaptă și mai versată. Poate că e mai deșteaptă, mai școlită, a citit mai mult. Poate că e o gâscă față de care își poate

Continue Reading

Si-atunci, de ce?

well De câte ori n-ai zis, prăbușit din înaltul celui de-al șaptelea cer, la ce bun tot efortul, toată energia consumată, toate clipele pierdute în reverie sau, dimpotrivă, muncind pe brânci pentru împlinirea unui vis, dacă tot a fost în cele din urmă să se aleagă praful? Mai merită să miști un deget, să ți-o ia inima la galop, să te dai, încaltea, dimineața jos din pat, dacă șansele să reușești să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus sunt atât de fără însemnătate?

Cu ce am prin casă, prin cămară, plus un regim bine gândit și-o raționalizare cumpătată a resurselor, aș putea să nu mai pun piciorul peste prag

Continue Reading