Virginia Woolf, Jurnalul unei scriitoare
Jurnalul unei scriitoare a fost ultima lectură a anului 2020. Include o prefață scrisă de Leonard Woolf și un glosar de nume, pentru ca cititorii interesați de acea latură care relatează aspecte cotidiene ale vieții sa poată identifica persoanele la care se face referire.
Totuși Jurnalul nu se centrează pe viața “civilă” a Virginiei Woolf, această preocupare rămâne în continuare pe seama biografilor, ci pe acele însemnări care consemnează gândurile și preocupările ei despre romanele în lucru sau pe care își propunea să le scrie, despre stilul pe care își dorea să și-l îmbunătățească permanent căutând moduri noi de exprimare, despre cărțile pe care le citea.
Nu
Intamplator sau nu
Anul acesta mi-am luat cu mine în vacanţă trei cărţi, ca de obicei: Dragă viaţă (Alice Munro, care a primit în 2013, la 82 de ani, premiul Nobel pentru literatură), Casa Spiritelor, pe care de mult îmi doream să o citesc, ca să pot vedea pe urmă şi filmul (Meryl Streep, Winona, Banderas… dar am şi eu o fixaţie, întâi cartea, apoi ecranizarea) şi o culegere de povestiri, tot de-ale Isabelei Allende, la care m-a atras irezistibil titlul (Povestirile Evei Luna).
Fiindcă începe să mă lase vederea şi încă nu mi-am făcut curaj să-mi încalec o pereche de ocheţi pe nas, n-am reuşit să termin decât două dintre ele, şi asta cu mare chinuială.
Pentru prima zi de
Cuvant înainte
Toate începuturile mele au fost anevoioase. Mi-ar plăcea să am mai multă încredere în mine, dar lipsa aceasta e compensată uneori de încrederea pe care cei din jur mi-o acordă, nu știu nici eu de ce, și care mă obligă să mă mobilizez, să îmi pun papucii invers și să merg înainte, chiar și atunci când mi-ar veni să fac stânga-mprejur și să o rup la fugă îndărăt.
Blogul acesta este, de fapt, un proiect mai vechi al lui Dan, agentul meu literar și mai nou administratorul meu de site. Glumesc, desigur. Oricum, tot ceea ce se vede e munca lui, tot ceea
Recent Comments