Cea mai frumoasa poezie de iarna
O lună imensă atârna pe cer, perfect rotundă, în drumul meu spre casă.
Ningea și luna plină înghețată mi-a amintit de Melancholia lui Trier și de “revelaţia nihilistă”,cum o denumea Andrei Gorzo.
Parcă nici albul nu mai e atât de alb ca în vremea copilăriei, când oamenii de zăpadă erau poznași, erau veseli, zâmbeau cu gura știrbă desenată din cărbuni stinși.
Acum ninge păgân. Ninge fără milă. Ninge și sfâșie, ca în cea mai frumoasă și mai tristă poezie de iarnă:
“Ninge sfînt și păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărțirea s-o mai vadă
Că,
Recent Comments