Learning to fly
De câte ori m-am despărțit de cineva, acel om a murit pentru mine. Când te înstrăinezi de-o persoană, nu contează cât de mult a însemnat pentru tine până în acel moment, ea încetează să mai existe. Nu o mai poți întâlni niciodată, pe lumea asta sau așteptând răbdător să-ți treci vămile spre alte lumi.
N-o mai recunoști și de te-ai izbi de ea pe stradă, și de-ai împărți perna cu ea, și de ți-ar rupe din pâine și ți-ar bea apa din cană.
O uiți, ți-o ștergi din amintiri și din sânge.
Nu la asta se referă mersul înainte? Nu asta înseamnă să pui punct
Metamorfoza
Momentul acela, când îți dai seama că toată sinceritatea, expunerea și goliciunile tale n-au însemnat nimic. Te place și poate chiar te iubește așa cum ești, datorită (mai ales) și nu în ciuda tuturor defectelor tale. Ar trebui să fii în al nouălea cer, doar că tu nu ești deloc așa cum crede el. Cum te vede el. Cum își închipuie că te cunoaște.
N-a folosit la nimic să te dezbraci de toate visele și să-l lași să ți le pipăie, să-și aleagă ca un precupeț, dintre ele, pe acelea care le-ați fi putut visa împreună. N-a înțeles nimic.
Degeaba toate cuvintele, toată “comunicarea” deschisă. Sufletul
Forever young
Dacă există o sintagmă care mă scoate din sărite (și nu doar la cei vârstnici, și la cei din categoria mea de viață) este: “Tineretul din ziua de azi”, rostită nu cu admirație, nicidecum.
De parcă tinerețea ar fi pentru umanitate un fel de lenjerie schimbată zilnic, odată cu dușul de seară (sau de dimineață). Sau de parcă vremea tinereții fiecăruia n-ar fi stat într-o antiteză maximă cu maturitatea altora, la fel de amnezici cum ne arătăm noi a fi acum.
Am dat “delete” propriei noastre superficialități juvenile și-am rămas în schimb cu ipocrizia. Pe-asta nu ne-o poate lua nimeni, nici măcar anii, mulți, puțini, pe care i-am trăit. Ipocrizia și autosuficiența.
De pildă,
Recent Comments