Sfintii nu pot pactiza cu diavolii
Primim ce merităm, chiar dacă plata pentru faptele noastre, bune sau rele, se lasă uneori atât de mult așteptată, până când practic nici nu mai contează, ori cu greu mai putem pune lucrurile laolaltă, încât fapta să se potrivească cu răsplata.
Dar polițele trebuiesc semnate, mai devreme sau mai târziu, în original. Lecțiile trebuiesc învățate, faptele asumate.
Posibil ca replica să nu ne fie dată direct și personal, uneori se poate întâmpla să deducem, din ce se întâmplă în jurul nostru, că ne este servita prin învăluire, ca avertisment.
Suntem legați unii de ceilalți, prin nevăzute și nebănuite fire și tot așa cum ar fi o nesăbuință să ne
Time heals
Se spune că începi să ierți atunci când ți se potolește furtuna din suflet.
Mi-am dorit să mă pot răzbuna. Am imaginat scene sângeroase, rupte din filmele horror la care, atunci când mă uit, îmi acopăr ochii și întreb dacă au trecut.
Nu cred în justiția divină, dar nici legea talionului nu mi se mai pare o idee atât de bună.
Oamenii plătesc pentru nesăbuințele lor prin faptul că devin din ce în ce mai nesăbuiți. Într-un fel chiar mă bucur că nu mi-am pus niciunul din planuri în aplicare. Aș fi tras poate un semnal de alarmă care i-ar fi făcut să se
Hey, you!
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru
Recent Comments