Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.
Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.
De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,
Azi, acum
Niculina a fost diagnosticată la șapte ani cu leucemie. Se născuse hipoacuzică și medicul îi sfătuise pe părinți să o dea “la vioară”, ca să îi ascută auzul. Tratamentul neconvențional îi vădise talentul la muzică. Era o fetiță cuminte, slăbuță, palidă, dar cu o imensă forță vitală. Între două cure de citostatice mergea la concursuri și era privită ca un copil minune.
Puțină lume știa de boala ei și îi prevesteau o carieră și o viață de vis. Părinții, oameni simpli, de la țară, și-ar fi dorit să se joace mai mult, să mănânce mai bine, să se îngrașe și să nu se mai ostenească atât.
Prinsă
Bărbatul îl ai cum îl crești
De câte ori citesc un articol despre “parenting” nu mă pot stăpâni să mă gândesc cât de bine se potrivește absolut tuturor bărbaților pe care-i cunosc, indiferent de religie, political view, rasă și… era să zic și sex.
Înainte de a fi mame am fost soții (sau iubite). Cât de îndrăgostite om fi fost, cât de oarbe, imposibil să nu ne fi trecut pe dinaintea ochilor și câteva mici, neînsemnate (hai, să nu le zicem “defecte”) nepotriviri. Și sunt sigură că toate ne-am spus același lucru:
(Continuarea, pe Catchy.ro)
Recent Comments