Managementul furiei
Ne pierdem cu firea, ridicăm tonul, spunem vorbe fără perdea, în barbă sau în gura mare, suntem aroganți, sarcastici, agresivi, isterici. Măcar o dată pe zi ne trimitem sinele scos din sărite la colț, iar el ne rânjește provocator scălâmbăindu-se.
Ne scuzăm că ni s-au tocit nervii, că ne-au slăbit frâiele în care am fost înhămați, hăt, demult, în vremea celor șapte ani de-acasă și care ne-au strunit o parte din viață să nu călcăm arătura sub copite nărăvașe.
Învățam egoismul odată cu trecerea timpului.
Pe măsură ce constatăm că nu mai avem timp, ni se duce și răbdarea pe apa sâmbetei.
Ne-am dori să putem schimba ceea
Jocul de-a fericirea
Cum depășim statutul de elevi, cum ne pierdem dreptul la vacanțe. Căpătăm, în schimb, răgazuri pe care le numim sec “concedii de odihnă”.
Pe vremuri vacanța venea firesc, neplanificată și încheia pur și simplu un ciclu. Nu era un “must have”, era un dat.
În vacanță nu era atât de important ce aveai de făcut, cât ce nu mai erai obligat să faci: să te trezești de dimineață, să îți faci temele, să mergi la școală, să te pregătești pentru examene. În vacanță aveai o singură grijă: să lenevești.
Ca truditor cu carnet – nu de note, ci de muncă – te simți
Recent Comments