„Sunt nebună, nu-i așa, domnule? Nu pe cât s-ar crede.”
Cinismul este de obicei plasat în antiteză cu naivitatea, cu inocența. Când spui despre cineva că este cinic, îl cataloghezi drept insensibil, lipsit de empatie, dur, sfidător.
Cinismul de fapt și de drept este o doctrină care nu are nimic infam în ceea ce propovăduiește : o viață dincolo de normele impuse cu de-a sila de societate și care ne împiedică de a fi autentici. O reîntoarcere la simplitatea care, împinsă la extrem, poate duce către primitivism. Fără volănașe și danteluțe, fără ochi dați peste cap, fără false pudibonderii va să zică.
Cinismul nu e recomandat, dar parcă nici drăgălășenia în exces.
Și totuși îi prefer pe cinici, la o adică. Mi se par mai realiști,
Inca mai cred
Mi-am dorit lucruri simple și aparent la îndemâna oricui, iar planurile mele de viață nu s-au bazat pe strategii complicate. Am căutat echilibrul și mi-am desenat dinainte drumul drept, pe care l-am înnobilat, grație înclinațiilor mele de artist naiv, cu idealuri fanteziste, îngreunându-mi singură parcursul.
S-a dovedit că cel mai complicat este să refuzi compromisul, scurtătura, potul plătit pentru ușile care se deschid prin efracție. Aceleași uși pentru descuierea cărora eu a trebuit să-mi însușesc abilități de lăcătuș, să muncesc din greu ca să le pricep mecanismul interior, ori să le fabric singură cheile potrivite. Nu știi niciodată ce se poate ascunde, însă, în spatele unei uși ferecate, iar faptul că
Recent Comments