Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Nu suntem vinovati de ceea ce facem
Nu degeaba se spune că o carte e ca o ușă care ți se deschide: spre o altă lume, o viață nouă, sau chiar spre o altă carte.
Așa cum cunoști oamenii prin oameni, la fel cărțile te împrietenesc cu alte cărți.
Citind “Dragostea cea veche…”, o carte pe care n-aș vrea s-o povestesc sau s-o transcriu aici cuvânt cu cuvânt, dar care presimt că-mi va fi sursa multor postări de-acum înainte, am aflat despre un scriitor ungur, Sandor Marai, și nuvela sa, Moștenirea lui Esther.
Marai spune povestea lui Esther și a primei sale iubiri, Lajos. Cum Lajos a trădat dragostea Estherei și s-a căsătorit cu sora
Heaven can wait
În mine sunt două porniri contrarii. Nu-mi permit și nu am permis trecutului să mă tragă înapoi, ori să mă țintuiască într-un never, nowhere land. Încerc să nu-mi planific strict nici viitorul, să las mereu câte o bortă neastupată de prejudecăți către un Wonderland, de ce nu, posibil. Nu o dată s-a întâmplat ca, în cădere liberă fiind, să nu schițez nici cel mai neînsemnat gest de a mă agăța, de a întârzia aterizarea, lăsându-mă în voia gândului absurd că poate ceea ce mă așteaptă pe fundul temutei prăpăstii e o altă dimensiune, o altă viață, ceva de neimaginat dar de trăit ca experiență.
Încerc să fac în
Detoxifiere
Despre moda detoxifierii organismului am aflat, cu ani în urmă, urmărind un reality show pe un post gen Travel, sau așa ceva. Un grup de adepți, prin care se rătăciseră și niște urmași de-ai lui Toma Necredinciosul aduși acolo cu scopul delarat al producătorului de a-i converti, fusese izolat într-un fel de lagăr al vieții sănătoase și supus unui regim drastic: somn pe sponci, multă mișcare, mâncare verde și clisme cât cuprinde. După câteva zile erau puși să-și pescuiască și să-și studieze îndeaproape materiile fecale, ca să se convingă ce putori au putut elimina din mațele lor îmbuibate cu junk food și înmuiate cu băuturi carbogazoase. Telespectatorii voyeriști, împreună cu
Intelesuri
Încă nu pot vorbi despre ei doi. Fiindcă nu și-au înțeles rostul, de ce li s-au intersectat viețile, ce-ar fi trebuit să priceapă din încrucișarea de pași care aproape le-a frânt suișul?
Îi revin obsedant în minte tânguirile, cum că ea n-o să uite și n-o să ierte niciodată. N-a uitat și n-a iertat, deși a protestat și și-a lovit sternul cu pumnii. Iar dacă ar fi putut, și-ar fi scos și inima din piept și-ar fi albit-o în deznădejde.
Neînțelesul îi chinuie încă. Nu totul poate fi explicat, asta știu. Dar nu îi ajută.
Așa cum știu și că nu le-ar fi de folos
Demisia!
Eu zic că am simțul umorului, dar la fel de bine îl am și pe cel al omorului și tare mi l-aș mai exersa pe ăia care inventează bancuri tâmpite pe seama nevestelor. A nevestelor cicălitatoare, asexuate, castratoare, neveste care fug cu cardul ca leopardul, care toacă banii și nervii soților lor, care sunt obsedate de firimituri și își pot da doctoratul în pete, tartru și falsa diaree a sugarului.
Nu deschid o dată televizorul, să nu văd o soție și o mamă responsabilă zâmbind cu indulgența casnicei care își împarte ziua în deșaptezecideoricâteșapte ispășiri pentru tot atâtea păcate de a fi încălcat preceptele din sfintele reviste glossy, Ca
Recent Comments