Cervantes
E un fir subțire, ca de sârmă oțelită, între renunțare și încrâncenare, deși aparent ele sunt extremele, iar la mijloc ar trebui să se lățească un câmp semantic cât toate zilele, plin de nuanțe. Ori abandonezi, ori te agăți ca scaiul. Ori refuzi, ori accepți. Ori te zbați, ori te dai bătut. Ori lupți, ori capitulezi.
În toiul și în iureșul vieții, totul se arată, atunci când te afli în pragul unei decizii, în alb sau negru. Infinitele tonuri de gri încep să apară atunci când îți iei răgazul de a cumpăni cât de mult, sau de puțin, a meritat să urmezi o cale sau alta.
Normal că
Nu suntem vinovati de ceea ce facem
Nu degeaba se spune că o carte e ca o ușă care ți se deschide: spre o altă lume, o viață nouă, sau chiar spre o altă carte.
Așa cum cunoști oamenii prin oameni, la fel cărțile te împrietenesc cu alte cărți.
Citind “Dragostea cea veche…”, o carte pe care n-aș vrea s-o povestesc sau s-o transcriu aici cuvânt cu cuvânt, dar care presimt că-mi va fi sursa multor postări de-acum înainte, am aflat despre un scriitor ungur, Sandor Marai, și nuvela sa, Moștenirea lui Esther.
Marai spune povestea lui Esther și a primei sale iubiri, Lajos. Cum Lajos a trădat dragostea Estherei și s-a căsătorit cu sora
Iubirea-i lupta grea
Nu i-am înțeles niciodată pe cei care renunță din start. Se autodemotiveaza spunându-și, ba că nu merită, ba că n-au nicio șansă, înainte de a încerca. Să fii temător nu e o trăsătură de caracter, motivația de genul “așa sunt eu” e doar un paravan pentru delăsare.
Să îndrăznești e o chestiune de educație, iar mie recunosc că mi s-a repetat din copilărie atât de des “nu există nu pot, există nu vreau”, până când mi s-a mai format o circumvoluțiune pe creier. Una responsabilă cu temeritatea, cu curajul.
Am îndrăznit să fac schimbări majore în viața mea profesională, “civilă”, să trag linie și să o iau de la capăt de câte ori a fost nevoie. De câte ori drumul
Love and marriage
Am auzit multe păreri, unele solid argumentate, că viaţa în doi te-ar depersonaliza. Că obişnuinţa de a gândi din perspectiva celuilalt ar ajunge în timp o a doua natură, potrivnică înclinaţiilor tale fireşti, opusă nevoilor şi năzuinţelor tale. Că viaţa ta s-ar împărţi în “înainte” şi “după”, iar “înainte” ar putea însemna o cu totul altă persoană, liberă, independentă, în timp ce “după” n-ai mai avea vlagă şi instincte proprii de supravieţuire. Că dragostea ar fi o boală, un dezechilibru funcţional din care, netratat la timp, ai putea ieşi stigmatizat pe veci, purtând în contorsionările şi răsucirile spiralei tale genetice o malformaţie pe care să o perpetuezi transmiţând-o
Recent Comments