Bataia (nu) e rupta din Rai
Chiar dacă subiectul este aproape desumflat acum, după ce s-au spus și s-au scris atâtea pe marginea lui, vin și eu, mai pe la spartul târgului, să comentez: justifică bătaia coronița de lauri de pe fruntea unui copil? Medalia de aur obținută cu pumni, palme și înjurături strălucește mai tare?
Orice reușită, indiferent că e sportivă, academică sau într-un plan intim, personal și e dobândită cu umilințe, mai poate ea naște bucurie, satisfacție?
Chiar trebuie ca o forță exterioară să ne împingă limitele dincolo de puterea noastră de a ne mobiliza, ca să ne atingem potențialul maxim?
Chiar să nu fie posibil pasul înainte fără șutul în fund primit de
Si-atunci, de ce?
De câte ori n-ai zis, prăbușit din înaltul celui de-al șaptelea cer, la ce bun tot efortul, toată energia consumată, toate clipele pierdute în reverie sau, dimpotrivă, muncind pe brânci pentru împlinirea unui vis, dacă tot a fost în cele din urmă să se aleagă praful? Mai merită să miști un deget, să ți-o ia inima la galop, să te dai, încaltea, dimineața jos din pat, dacă șansele să reușești să duci la bun sfârșit ce ți-ai propus sunt atât de fără însemnătate?
Cu ce am prin casă, prin cămară, plus un regim bine gândit și-o raționalizare cumpătată a resurselor, aș putea să nu mai pun piciorul peste prag
Recent Comments