Am fost odata, ca niciodata…
Poate că nu lumea e întoarsă cu fundul în sus, ci noi stăm răsturnați în ea ca niște gândaci gigantici, fluturându-ne spre un albastru infinit piciorușele nevolnice. Poate că lumea în care trăim se filtrează grotesc prin lentilele noastre șlefuite grosolan, iar de le-am schimba și ea, lumea, s-ar reflecta prin ele altfel, i-am descoperi uimiți o frumusețe nebănuită.
Poate că viața nu-i complicată, doar noi nu o pricepem, mintea noastră înghesuită și limitată ne ține prizonieri în întunecimea-i.
Trebuie să existe o noimă în toate, indiscutabil există. Dar, iaca poznă, suntem incapabili să o decelăm.
De fapt ne croim singuri straiele care ne incomodează, ne scriem singuri
Daca tot e sa fie, macar sa fie mai buna!
Mi se pare perfect normal să o vrei urâtă și proastă. Cât mai urâtă și cât mai proastă, exact în această ordine. Punct.
S-ar zice că pentru stima de sine asta ar funcționa ca un panaceu. Nu e nimic în neregulă cu tine, dimpotrivă: tu ești perfectă, e singurul tău “defect”. La fel cum defectă este și alegerea lui de a te înșela/ trăda/ abandona cu și pentru o ființă inferioară. Vei putea depăși momentul și merge mai departe fără regrete, fiindcă nu te-a meritat. Tot ce merită el este o femeie urâtă și proastă. Exact în această ordine.
Chiar dacă în cele mai multe cazuri se întâmplă
Recent Comments