Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.
Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.
De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,
Cand o parte din viata ta incepe sa mearga bine…
Dacă m-aș fi apucat să-mi pun dorințe la miezul nopții, sub vâsc, probabil că ar fi sunat ca și cum m-aș fi transformat subit în Bridget Jones:
Să slăbesc, nu mai mult de 5 kg și nu mai puțin de 3.
Să nu mă mai implic defel în problemele altora, ale căror rezolvări nu depind de mine (oricâtă bunăvoință aș avea) și care, deși îmi cer insistent părerea, n-au nici cele mai insignifiante intenții să-mi urmeze sfaturile.
Să nu mai fantazez despre prietenii total sincere și dezinteresate, iubiri veșnice, oameni care își țin cuvântul orice-ar fi, slujbe la care ești apreciat și răsplătit exact pe măsura
Recent Comments