Acolo, departe…
Totdeauna am admirat familiile mari, am citit și răscitit odiseea clanului Whiteoak, saga familiei Forsyte. Îmi plac scenele de familie din filmele americane, tradițiile lor, când se adună, se înghesuie în jurul mesei, își trec din mână în mână platourile, ciocnesc, țin toasturi. Sunt imagini care mi-au rămas în amintire și din copilăria mea.
Nu cred că-i de-ajuns familia restrânsă, ca să te simți cu adevărat ocrotit, în siguranță, parte a unui întreg. Mi se pare atât de important să îți știi istoria personală, la fel de important cum este să-ți cunoști istoria neamului sau să ai cunoștințe elementare despre religia căreia îi aparții. Să crești cu bunici,
Learning to fly
De câte ori m-am despărțit de cineva, acel om a murit pentru mine. Când te înstrăinezi de-o persoană, nu contează cât de mult a însemnat pentru tine până în acel moment, ea încetează să mai existe. Nu o mai poți întâlni niciodată, pe lumea asta sau așteptând răbdător să-ți treci vămile spre alte lumi.
N-o mai recunoști și de te-ai izbi de ea pe stradă, și de-ai împărți perna cu ea, și de ți-ar rupe din pâine și ți-ar bea apa din cană.
O uiți, ți-o ștergi din amintiri și din sânge.
Nu la asta se referă mersul înainte? Nu asta înseamnă să pui punct
Recent Comments