O noua dragoste, Alameddine
“Poate că scrisul şi cititul de cărţi constituie una dintre ultimele apărări ale demnităţii umane care au mai rămas, fiindcă, în cele din urmă, ele ne reamintesc de ceea ce ne a adus aminte Dumnezeu cândva, înainte ca şi El să se evapore în acest veac de umilire nemiloasă – şi anume că suntem mai mult decât noi înşine, că avem suflete. Şi mai mult, mult mai mult decât atât. Sau poate că nu.” (Richard Flanagan, Cartea cu peşti a lui Gould. Un roman în doisprezece peşti)
O carte care începe cu un asemenea motto, nu poate fi decât o carte bună. De
Eseu despre orbire, Jose Saramago
Un bărbat orbește brusc la volan așteptând să se schimbe culoarea semaforului. Urmează în lanț toți cei care vin în contact vizual cu el, într-o serie de coincidențe ciudate interpretate mai apoi drept o epidemie.
Bolnavii sunt izolați, fără că această măsură extremă să împiedice boala să se răspândească. În scurt timp orbirea atinge toată suflarea, cu excepția unei singure persoane. Ea va fi martorul Sfârșitului și Începutului, a decăderii dar și a renașterii demnității și speranței, acolo unde părea că nu mai există decât întuneric și deznădejde.
Nu știu dacă a existat vreodată un timp mai favorabil distopiilor decât cel pe care îl parcurgem acum.
Recent Comments