April 11, 2016 at 8:22 pm
Viaţă derulată pe repede înainte.
Citesc multă proză scurtă în ultima vreme, fiindcă nu mai am timp de romane stufoase. Urmăresc seriale tv, fiindcă nu mai am răbdare pentru filme de lung metraj. Şi cum m-am săturat de criminali, soţii perfecte, thrillere psihologice, mi-am zis să-ncerc unul de familie.
Nu, nu unul de urmărit cu toată familia. În niciun caz împreună cu copilaşii sub 12 ani, iar cu cei peste această vârstă doar dacă ai apucat să porţi discuţia “aceea”. Dacă eşti încă în faza de compus speech-ul, renunţă.
Nici cu partenerul parcă n-ar fi chiar aşa de confortabil. În mod cert te vei identifica cu unul dintre personaje
Continue Reading
May 25, 2015 at 4:40 pm
What if God was one of us?
Nu-mi place să aștept. Uneori întârzii intenționat, doar ca să pot urmări de departe, de la distanță, micul ritual de răbdare al celuilalt. Eu, răbdare n-am. Mă plimb în sus și-n jos. Privesc la ceas. La oameni. Număr în gând tot ce poate fi cuantificat: tramvaie, autoturisme cu număr cu soț, fără soț, băieți și fete. Uluci de gard. Câini cu lesă și câini vagabonzi.
Aștept și-mi trec prin gând diverse. Un capăt al străzii dă fix în pronaosul bisericii din cartier, o construcție ciudată, cu o cupolă în mai multe ape.
Un ditamai
Continue Reading
April 7, 2015 at 2:33 pm
1. Te poți îndrăgosti de un bărbat însurat?
Probabil că da. Sigur. Mai întâi, fiindcă niciun bărbat nu-și poartă lipit pe frunte certificatul de căsătorie, iar mulți, nici verigheta pe deget. Până să te lămurești care e statusul său marital posibil să te trezești amorezată.
Se zice că bărbații cei mai empatici cu femeile sunt cei care au crescut cu o soră în casă. La fel și cei însurați. Drept că ce-și doresc femeile încă n-a fost elucidat pe deplin de niciun purtător de falus, dar cine și-a-mpărțit viața cu o femeie preț de mai mult de-o idilă, parcă-parcă începe să mai priceapă câte ceva. Să se mai
Continue Reading
January 13, 2015 at 3:46 pm
Sursa foto: Malika Favre
Foștii parteneri, fie că au fost căsătoriți sau doar cuplați o vreme care, în termeni specifici, se poate numi îndelungată, pur și simplu nu suportă ideea că unul din ei va face la un moment dat sex cu altcineva. Ce-i mai amuzant, că nici chiar atunci când mărul discordiei (din care le-a rămas o bucățică în gât) a fost taman adulterul, ei tot nu sunt pregătiți să facă față, nici măcar mental, filmului în care un altul (sau o alta) va fi beneficiarul prestațiilor amoroase ale vechiului tovarăș de așternut.
Nu cunosc prea multe persoane altruiste, care să
Continue Reading
December 18, 2014 at 11:48 pm
“You used to be much more…”muchier.” You’ve lost your muchness.”
― Lewis Carroll, Alice in Wonderland
Textul de vineri al lui Alecu Racoviceanu: „Nu e de-ajuns să iubești și să fii iubit, dar e bine!”
E bine și-așa rău. Dar cum poate fi rău, dacă totuși e bine?
Așa ceva nu se poate explica. Dacă ai fost îndrăgostit și-a trecut, să fie oare iubirea convalescența îndrăgostirii? Faza de platou în care simptomele se atenuează, nu dispar cu totul, iar funcțiile vitale încep, încetul cu încetul, să revină la parametrii considerați „normali”?
Lăsați-mă să cred că dragostea nu se vindecă, se cronicizează. Că înveți să trăiești cu
Continue Reading
November 12, 2014 at 12:33 am
Copilul și soțul/ soția nu sunt entități separate, pe care să le iubești cu rândul și cu unități de măsură diferite. Ei sunt familia ta, un tot, o păstaie uni camerală în care boabele de mazăre se culcușesc împreună. A alege între unul și altul este ca și cum ar trebui să alegi pe cine iubești mai mult: pe mama sau pe tata. Iată o întrebare la care am ridicat întotdeauna din umeri,considerând-o prea stupidă ca să arunc, măcar și de formă, un răspuns.
Textul integral pe Catchy.ro
November 11, 2014 at 12:08 am
De câte ori citesc un articol despre “parenting” nu mă pot stăpâni să mă gândesc cât de bine se potrivește absolut tuturor bărbaților pe care-i cunosc, indiferent de religie, political view, rasă și… era să zic și sex.
Înainte de a fi mame am fost soții (sau iubite). Cât de îndrăgostite om fi fost, cât de oarbe, imposibil să nu ne fi trecut pe dinaintea ochilor și câteva mici, neînsemnate (hai, să nu le zicem “defecte”) nepotriviri. Și sunt sigură că toate ne-am spus același lucru:
(Continuarea, pe Catchy.ro)
October 16, 2014 at 8:50 pm
“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”
Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.
Continue Reading
August 27, 2014 at 4:57 pm
Dacă domnul Iohannis ar fi spus că viciul lui a fost achiziționarea de case și terenuri, spre deosebire de alții ca el, care și-au prăpădit finanțele pe sex, drugs and rock and roll, aș fi mustăcit și mi-ar fi devenit simpatic. Pe când așa, tot potențialul meu de simpatie și de încredere s-a dus pe apa Cibinului la vale.
( Citiți tot, pe Catchy.ro)
July 9, 2014 at 2:51 pm
Două sunt miturile cele mai vechi şi mai uzitate la români, care amestecă într-un mod foarte ingenios şi neaşteptat (pentru alte popoare) două dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale rasei umane: sexul şi mâncatul.
Dacă Elizabeth Gilbert a lansat cu mare succes şi priză la public “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, românul, mai pragmatic, zice: “Dragostea trece prin stomac”. Şi tot el mai spune şi: “Pofta vine mâncând”.
Acum, să ridice primul/prima piatra cine n-a experimentat vreodată în viaţa lui, voit sau forţat de împrejurări, fie abstinenţa, fie dieta prin înfometare. Există şi o parabolă, de la Anton Pann citire, cu măgarul lui Nastratin Hogea, care taman când să se-nveţe fără
Continue Reading
Recent Comments