Este simplu sa fii fericit, dar este greu sa fii simplu
Sunt veșnic nemulțumită de mine. Recunosc. Știu mereu că aș fi putut mai mult și mai bine. Mă las deturnată de tot felul de nimicuri, care într-un mod aberant și exasperant ajung să conteze pentru câteva clipe (pot fi ore, zile, chiar ani) enorm pentru mine și să mă determine să las totul baltă și să-mi pierd concentrarea. Apoi mi se ia pâcla de pe creier și ceața de pe ochi și nu mă mai înțeleg nici eu, pe mine, de ce, cum, ce mi s-a întâmplat. Revin și fac ceea ce trebuia făcut de la bun început, îmi blestem năravul, mă simt descurajată de timpul pierdut, cad în depresii
Se-ntampla sa mi se para ca urasc
Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.
Fantoșele. Cabotinismul.
Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.
Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.
Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.
Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.
Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru
Recent Comments