Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?

mama
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă

Continue Reading

Barbatilor le plac femeile prostute?

police
Esența feminității, zic unii, constă în vulnerabilitate. Ce bărbat și-ar dori lângă el (în tot locul, inclusiv în pat) un jandarm? Nu că aș avea ceva cu jandarmii, dar ordinea publică stradală și cea din dormitor sunt două lucruri complet diferite. Chiar cu cătușe de blăniță și centiron pe post de portjartier, biciul trebuie să mângâie, nu să plesnească iar comenzile trebuie date suav ca să-și atingă scopul. Un bobârnac inofensiv anulează efectul unui blister întreg de pilule albastre, dacă este aplicat în locul care nu trebuie.

Bărbaților le plac femeile prostuțe. Chiar și intelectualilor, fiindcă, nu-i așa, “dânsa” nu știe carte. Femeile prostuțe sunt vulnerabile prin

Continue Reading

Azi, acum

violonista

Niculina a fost diagnosticată la șapte ani cu leucemie. Se născuse hipoacuzică și medicul îi sfătuise pe părinți să o dea “la vioară”, ca să îi ascută auzul. Tratamentul neconvențional îi vădise talentul la muzică. Era o fetiță cuminte, slăbuță, palidă, dar cu o imensă forță vitală. Între două cure de citostatice mergea la concursuri și era privită ca un copil minune.

Puțină lume știa de boala ei și îi prevesteau o carieră și o viață de vis. Părinții, oameni simpli, de la țară, și-ar fi dorit să se joace mai mult, să mănânce mai bine, să se îngrașe și să nu se mai ostenească atât.

Prinsă

Continue Reading

Baloane de sapun

baloane de sapunNe temem foarte tare să nu ne ratăm și avem impresia că trebuie să tragem tare pentru asta, să muncim până ne sar capacele, “să facem carieră”. Mamă, ce tare mă scoate din sărite expresia asta demonetizată! (Sau demonizată, nu știu). Eu cred că o carieră înseamnă să faci gaură-n cer, să vii cu ceva nemaivăzut și nemaiauzit în domeniul în care cu onor activezi, în profesia ta, aia care te-a ales ea pe tine, nu cea pe care ai ales-o tu, fiindcă era la modă sau “se cerea” pe piața muncii (altă expresie dătătoare de draci).

Dacă ai reușit să te cațeri într-o funcție nu

Continue Reading