N-am sa invat niciodata…
Să spun un “Nu” categoric atunci când mi se cere o favoare, un serviciu care îmi cheltuiește timp, energie și suflet fără să îmi aducă în timp nicio mulțumire, niciun avantaj.
Să îmi revendic un drept, fie el câștigat sau moștenit.
Să aștept ca lucrurile să se întâmple fără ca eu să le grăbesc, să le întârzii sau chiar să încerc să le stopez evoluția din fașă.
Să ignor voit jumătatea goală a paharului.
Să mă încred pe deplin în oameni sau în mine.
Să economisesc bani.
Să nu îmi mai creez permanent scenarii alternative care să mă zăpăcească și să mă concentrez în schimb asupra unui singur plan esențial “A”.
Să nu mai sap îndârjit
Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Intelesuri
Încă nu pot vorbi despre ei doi. Fiindcă nu și-au înțeles rostul, de ce li s-au intersectat viețile, ce-ar fi trebuit să priceapă din încrucișarea de pași care aproape le-a frânt suișul?
Îi revin obsedant în minte tânguirile, cum că ea n-o să uite și n-o să ierte niciodată. N-a uitat și n-a iertat, deși a protestat și și-a lovit sternul cu pumnii. Iar dacă ar fi putut, și-ar fi scos și inima din piept și-ar fi albit-o în deznădejde.
Neînțelesul îi chinuie încă. Nu totul poate fi explicat, asta știu. Dar nu îi ajută.
Așa cum știu și că nu le-ar fi de folos
A fi/ A trai cu cineva
La prima vedere ar fi trebuit să fie un subiect ofertant acesta: cum e să fii/ să trăiești cu cineva. Și totuși am stat mult să mă gândesc, dacă o mai fi rămas ceva de spus. Ceva nespus.
Am prieteni căsătoriți, divorțați, separați, celibatari. Care au schimbat relațiile mai des decât ciorapii sau care au rămas în câte-o combinație fatală, deși niciodată nu s-au declarat fericiți.
Nicio poveste nu seamănă cu cealaltă, nici măcar cele simple de tot, lipsite și de expozițiuni și de deznodăminte spectaculoase.
De ce mi se pare mie că mai toți cei care își pun status la Facebook, legat de viața lor amoroasă, “It’s
Martiri fara cauza
Îmi spune tot mereu că regretă. De când o știu, e ca o placă stricată, ca un disc de vinil zgâriat, pe care acul sare și revine la aceeași replică: “regret că…”, “regret că…”, “regret că…”
Dacă zgâlțâi un pic platanul afli că tot alții sunt vinovați fiindcă nu are viața pe care și-ar fi dorit-o și pe care ar fi meritat-o. Afli că e o victimă, un miel sacrificat ca să se indestuleze alții la masa de Paște, o crucificată pentru ca alții să fie scutiți de suferință. Că ei nici măcar nu-i sunt recunoscători și că nu o apreciază.
În ciuda revoltei care
Frustrat inutil
Când cineva citește un articol și scrie într-un comentariu că îl consideră (pe el, pe articol) inutil, ce poți să-nțelegi din asta?
1. Că omul e frustrat fiindcă și-a pierdut timpul.
Aici îl înțeleg. Timpul, dacă dăm tot balastul deoparte, e singurul important. Și niciodată suficient.
Nimic de comentat, așadar: să-l umplem măcar pe ăla, cât ne-a mai rămas din momentul în care am realizat cât de repede și de ireversibil ni se scurge printre degete, cu lucruri folositoare.
Cititul e o ocupație nobilă. Locul I în top: cititul cărților. Blogurile… când nu sunt ale unor persoane publice (uneori nici atunci, avem exemple) sunt doar umplere de vreme. Nu-s lecturi esențiale, să
Cum știi că trebuie să faci o schimbare
Nu-ți mai arde de nimic. Ai rămâne zile la rând nepieptănată și în pijamale.
Ai fi în stare să te uiți non-stop la același episod din “A fost odată că niciodată”, acela în care Regina o salvează pe Albă că Zăpada de la moarte și în care Regele, în semn de mulțumire, o cere de soție. Răspunde maică-sa în locul ei și-apoi îi ucide logodnicul grăjdar, ca să nu mai poată fugi cu el în lume. Mai departe n-are rost să te uiți, mâine, la aceeași oră, cu aceeași cafea în față, o să vezi aceeași secvență. De-ajuns.
Ar mai fi o grămadă de lucruri de făcut
Hey, you!
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru
Recent Comments