Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Nu suntem vinovati de ceea ce facem

esther
Nu degeaba se spune că o carte e ca o ușă care ți se deschide: spre o altă lume, o viață nouă, sau chiar spre o altă carte.
Așa cum cunoști oamenii prin oameni, la fel cărțile te împrietenesc cu alte cărți.
Citind “Dragostea cea veche…”, o carte pe care n-aș vrea s-o povestesc sau s-o transcriu aici cuvânt cu cuvânt, dar care presimt că-mi va fi sursa multor postări de-acum înainte, am aflat despre un scriitor ungur, Sandor Marai, și nuvela sa, Moștenirea lui Esther.
Marai spune povestea lui Esther și a primei sale iubiri, Lajos. Cum Lajos a trădat dragostea Estherei și s-a căsătorit cu sora

Continue Reading

Suntem mult mai inapti acum sa traim intr-un cuplu

familia
Suntem mult mai inapți acum să trăim într-un cuplu. Justificările cel mai des întâlnite în ultima vreme sunt: mai bine singur, all by myself, decât singur în doi. Mai bine divorțat, decât într-un cuplu compromis iremediabil prin lipsa de comunicare. Mai bine și mai frumos sunt crescuți niște copii de un părinte singur, dar fericit, decât de doi părinți care se simt, în cel mai bun caz, mizerabil împreună. (În cel mai rău caz se urăsc). Admitem în cor că nu suntem făcuți să trăim solitar, apoi constatăm cu amărăciune că nici monogamia nu ne este înscrisă în gene. De multe ori o singură experiență ne este de-ajuns

Continue Reading

Nostalgia

nostalgie

Tot ce ni s-a întâmplat bun vreodată, s-a petrecut în trecut.

Copilărie, adolescență, prima tinerețe.

Atunci am fost cu adevărat liberi. Fericiți.

Dacă ne-ar fi întrebat cineva atunci, desigur altul ar fi fost răspunsul. Depindeam financiar de părinți. Trebuia să cerem voie pentru orice. Iar dragostea era îngrozitor de complicată. Viața era uneori de-a dreptul greu de suportat.

De-abia așteptam să creștem mari. Să ni se permită să luăm propriile noastre decizii. Să plecăm și să revenim când ne tună.

Și-odată ieșiți din timp, tot ce ne dorim, ce ne alină, ce ne încarcă și ne mângâie e să ne întoarcem în

Continue Reading

Ce-ar fi să te abţii?

debate
Cu cât te agiți mai tare și te bați cu cărămidă în piept, cu atât devii mai intolerant. Mai faci o piruetă, mai lipești un sticker.

 

Vedeti aici ce inteleg eu prin “politically correct”!

Sunt fericita doar cu dorinta asta

BREAKFAST AT TIFFANY'S, Audrey Hepburn, 1961

Încerc să fiu pragmatică. Fac presiuni mari asupra mea, nu doar ca să mă desprind din temnița mea interioară (fiindcă este o temniță, am ziduri înalte și groase, sârmă ghimpată, un întreg sistem de apărare, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă și nimic dinlăuntru să nu transpară), dar și să nu privesc peste umăr mai mult decât ar fi absolut necesar pentru propria mea securitate.

O lume a ta, construită potrivit felului tău de a fi, personalității tale, conformă cu năzuințele tale cele mai intime, în care să te retragi pentru a te odihni de toată presiunea socialului, poate

Continue Reading

Buna, ce faci?

alone
M-a întrebat cineva ieri ce-am mai făcut. (De când nu ne-am mai vazut, firește, iar asta cred că s-a întâmplat cu vreun an în urmă. Plus sau minus).
Nu sunt niciodată pregătită pentru întrebarea asta, fiindcă aproape niciodată nu-mi ajunge timpul și cu toate astea permanent am impresia că nu fac nimic. Că nu mi se întâmplă nimic. Că nu fac să mi se întâmple nimic.
Când sunt întrebată ce mai fac spun bine, iar când sunt iscodită ce-am mai făcut răspund: nimic deosebit. Chiar nu-mi vine altceva în minte.
Nu pot vorbi despre prezent și mă feresc, din superstiție, să fac previziuni despre viitor. Planuri îmi fac

Continue Reading