Totul va fi bine
De la o vreme, mai tot ce mi se întâmplă este, ori fantastic de bun, ori inimaginabil de rău. Cele bune sunt în mare măsură așteptate îndelung și mă surprind obosită, suspicioasă, blazată. E nevoie de un efort de common sense ca să le apreciez la justa lor valoare. Nu compensează răul, nu se pot măsura cu el.
2016 a fost un an al marilor încercări, al marilor pierderi, al marilor spaime, al marilor confruntări cu propriile limite. Omenești.
Sunt încă Acolo, la granița dintre fericire și tristețe. Optimism și deznădejde. Spaimă și încredere.
Dar Sunt. Toți ai mei, nemăsurat de dragi, Sunt. Suntem.
Trebuie să
Inca mai cred
Mi-am dorit lucruri simple și aparent la îndemâna oricui, iar planurile mele de viață nu s-au bazat pe strategii complicate. Am căutat echilibrul și mi-am desenat dinainte drumul drept, pe care l-am înnobilat, grație înclinațiilor mele de artist naiv, cu idealuri fanteziste, îngreunându-mi singură parcursul.
S-a dovedit că cel mai complicat este să refuzi compromisul, scurtătura, potul plătit pentru ușile care se deschid prin efracție. Aceleași uși pentru descuierea cărora eu a trebuit să-mi însușesc abilități de lăcătuș, să muncesc din greu ca să le pricep mecanismul interior, ori să le fabric singură cheile potrivite. Nu știi niciodată ce se poate ascunde, însă, în spatele unei uși ferecate, iar faptul că
Suntem fragmente dintr-o supernova
“În anonimatul nostru nu există nici un indiciu că ajutorul va veni din altă parte, ca să ne salveze de noi înşine.” – Carl Sagan
Nici nu mai știu când am avut revelația că fiecare dintre noi suntem o lume, un Univers migălos creat după reguli proprii.
Fericirile noastre sunt numai ale noastre. Tristețile noastre la fel. Uneori avem iluzia că le putem împărtăși, dar adevărul-adevărat este că, de trăit, le trăim în cea mai profundă intimitate, acolo unde nimeni nu ne poate urma sau călăuzi.
Din lumea noastră nu poate transpare decât ce ne dorim să transpară. Și oricât ne-am forța vederea, nu vom putea zări din
Bonjour, tristesse!
https://www.youtube.com/watch?v=BOByH_iOn88
Sunt încă nişte copii, dar vorbesc despre dragoste, despre fidelitate, despre devotament şi încredere. Bineînţeles că nu se pot fixa într-o relaţie. Bineînţeles că dragostea pe care o experimentează ei este doar un preludiu al celei adevărate, care va veni mult mai târziu. Nimeni nu va scăpa. Iar dacă nu va veni, o vor inventa, fiindcă nimeni nu poate trăi fără să moară măcar o singură dată de dor, apoi să renască din cenuşa acelei iubiri purtând stigmatul ei ca pe un trofeu, ca pe un certificat de maturitate.
Ca şi cei de la adunările alcoolicilor anonimi (sau dependenților de diverse lucruri care
Recent Comments