Daca ar fi “altfel”, l-ai mai iubi la fel?
Sâmbătă noaptea, în timp ce Neymar înscria în minutul 90 al finalei Champions League (datele le-am luat de pe net, cu o singură ureche auzeam Messi, Messi, ceea ce mi-a lăsat impresia total greșită că el ar fi fost marcatorul celui de-al doilea gol), citeam, fără să mă pot opri, “Oscar și Tanti Roz”. Legătura dintre meci și ora înaintată de lectură este aproximativ aceeași ca cea dintre matusalemicul personaj, a cărei vârstă din 13 cifre inutil să ne fie devoalată (oricum n-am putea s-o reținem), și Teroarea din Languedoc, luptătoarea de wrestling. Tovarășa mea de discuții nocturne (da, sunt o pasăre de noapte) chiar m-a întrebat dacă
Nimic nu ma starneste mai tare decat resemnarea
Cunosc oameni care se mint încontinuu. Printre cele mai răspândite minciuni sunt: nu-i vina mea, eu am făcut tot ce-a depins de mine, soarta e de vină, prea târziu ca să mai pot schimba ceva.
Scuze. Justificări. Mistificări.
Le știu, am jonglat cu ele și cât timp le-am putut susține a fost bine.
Adevărul este că sunt un circar ratat. De câte ori am încercat să păcălesc (inclusiv pe mine) am fost scoasă din arenă în huiduieli.
Șansa pe care mi-am acordat-o, fiindcă altfel nu s-a putut, a fost asumarea.
Când ceva nu merge, știu că e numai vina mea. Când ceva nu-mi iese, știu sigur că n-am făcut
Recent Comments