Pacatul modestiei
E tipul care aproape că reușește să-și atingă ținta, cel care – imediat în urma învingătorului – se apropie cel mai mult de linia de finish, fără să reușească totusi să treacă primul de ea. E tenace și nu își pierde speranța. Continuă să creadă că vina – dacă există o vină – îi aparține în totalitate. Își închipuie, cu fiecare semi-ratare – nu poți numi locul II un eșec, decât pe jumătate – că și-a învățat lecția și că data viitoare, mereu data viitoare, va ști, dacă nu să fie cel mai bun, măcar să păcălească soarta.
Îl înving emoțiile și neîncrederea. În sinea lui, oricât de mult
Suntem mult mai inapti acum sa traim intr-un cuplu
Suntem mult mai inapți acum să trăim într-un cuplu. Justificările cel mai des întâlnite în ultima vreme sunt: mai bine singur, all by myself, decât singur în doi. Mai bine divorțat, decât într-un cuplu compromis iremediabil prin lipsa de comunicare. Mai bine și mai frumos sunt crescuți niște copii de un părinte singur, dar fericit, decât de doi părinți care se simt, în cel mai bun caz, mizerabil împreună. (În cel mai rău caz se urăsc). Admitem în cor că nu suntem făcuți să trăim solitar, apoi constatăm cu amărăciune că nici monogamia nu ne este înscrisă în gene. De multe ori o singură experiență ne este de-ajuns
Se-ntampla sa mi se para ca urasc
Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.
Fantoșele. Cabotinismul.
Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.
Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.
Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.
Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.
Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru
Sunt fericita doar cu dorinta asta
Încerc să fiu pragmatică. Fac presiuni mari asupra mea, nu doar ca să mă desprind din temnița mea interioară (fiindcă este o temniță, am ziduri înalte și groase, sârmă ghimpată, un întreg sistem de apărare, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă și nimic dinlăuntru să nu transpară), dar și să nu privesc peste umăr mai mult decât ar fi absolut necesar pentru propria mea securitate.
O lume a ta, construită potrivit felului tău de a fi, personalității tale, conformă cu năzuințele tale cele mai intime, în care să te retragi pentru a te odihni de toată presiunea socialului, poate
Desolation comes upon the sky
Unele lucruri le descopăr mai târziu. Nu sunt foarte conectată la trenduri. Apoi mi le însușesc, ca pe un fel de vestigii, tocite bine de alții și aruncate în uitare, din care nu mai rămâne uneori decât o patină.
Fiecare vacanță îți rămâne în amintire prin ceva anume, un feeling special. Vara asta m-am îndrăgostit din nou. De o carte care m-a făcut să plâng de necaz că s-a terminat prea curând, a aceleași Allende, pe care de când am descoperit-o o iau cu mine pe malul mării, încât nici n-o mai pot disocia de ideea de relaxare, de vuiet de valuri, de sentimentul de abandon
Recent Comments