Calare pe situatie

Ambitioasa si tenace.
Ambitia se manifesta in toate sensurile si in toate directiile. Tin cu indarjire la parerile mele, am idei putine dar fixe si cu greu ma poti convinge sa renunt la ele.Sunt tenace in a-mi duce la bun sfarsit planurile, chiar si atunci cand, pe parcurs, imi mai scade entuziasmul. Nu pot renunta la proiectele mele, nici in ruptul gatului, da, al gatului, care de multe ori a purtat guler gipsat pentru ca m-am incapatanat pana la absurd.
Cel mai important lucru pentru mine este sa stapanesc situatiile de viata in care ma aflu. Nu-mi place sa fiu luata prin surprindere, sa ma trezesc in fata faptului implinit, vreau sa implinesc eu faptul, sa am ultimul cuvant.
Daca in tot restul, modestia e cuvantul de baza, in ceea ce priveste hotararile cu repercusiuni imediate si majore am trufia sa consider ca eu stiu mai bine.
Pentru cineva ca mine, care nu-i in stare sa aleaga intre doua perechi de pantofi, sau sa comande la restaurant un singur fel de mancare din meniu, e de-a dreptul remarcabila siguranta cu care isi poate sustine convingerile in fata oricarui adversar.
Nu, n-am intotdeauna dreptate, dar am argumente. Si cu cat navodul argumentatiei e mai complicat si mai incurcat, cu atat prind in plasa lui mai multe stiuci, cu gura cascata.
Dreptatea care imi iese de fiecare data, e de fapt una trucata. Fac eu, in asa fel incat sa-mi iasa. Schimb pe parcurs strategiile, ma dau peste cap sa ajung cumva la liman, dar nu renunt si chiar daca ocolesc pana ametesc, in final tot ies triumfatoare. Bietii oponenti, nauci de atata invarteala, ajung si ei, sleiti si storsi, sa accepte varianta mea.
Mi-ar fi mai simplu sa ma las dusa de mana si parca mai firesc ar fi asa. Alta explicatie nu am pentru faptul ca femei usurele si de minte si de alte calitati vizibile cu ochiul liber au parte de mai multa atentie decat mine. Mie mi se aplica vorba aia “poate si singura” si nu se prea inghesuie nimeni sa-mi sara in ajutor.
Iar daca am vreun moment de cadere…. “Zoe, fii barbata!”
Din cand in cand mi-ar placea sa mai descalec, dar sunt de mult una cu saua. Vreau, nu vreau, trebuie sa stau calare pe situatie si sa am grija sa nu scap haturile.
Macar nu pot invinui pe nimeni, daca intru pe vreo aratura…
Cred ca inghitim, de timpuriu, prea multe si repetate doze homeopate din flaconul cu iluzia ca independenta femeii e cel mai important lucru in viata, fara de care tot altii ne vor hotari soarta, vezi barbatii, inamicii nr. 1 ai propasirii femeii.
Asta ne face sa incalecam de mici pe situatie si sa o calarim pana nu mai putem.
Sigur ca nu regret vremurile de mult apuse, in care femeia care nu era sotie si mama devenea un paria al societatii, o pecingine, o ciuma si o ocolea toata lumea, de departe.
Sigur ca nu oftez dupa statutul de intretinuta a unui barbat, oricare ar fi el si oricat de gros i-ar fi contul in banca.
Sigur ca imi exercit dreptul la vot, chiar si atunci cand n-am intre ce si cine alege, din respect pentru sufragetele care au militat si s-au expus oprobriului public, ca eu sa ma nasc cu acest privilegiu.
Dar asta nu ma impiedica sa-mi doresc ca, din cand in cand macar, sa raman cu un pas in urma barbatului si sa-i las lui mandria si onoarea de a duce pe umeri tot greul. Iar eu sa fiu frumoasa si atat.
Imi doresc uneori, cand dau pinteni si ma grabesc sa trec pe galben prin intersectii aglomerate, sa fiu doar o porumbita delicata si suava, o pisi sexi si dulce si nu o campioana olimpica la un biatlon in care alternarea probelor “serviciu”- “casa”- “serviciu” ma transforma intr-un robot.
Si recunosc, sincer si cu mana pe inima, ca nu ma simt cu adevarat femeie, decat atunci cand el ma coboara seara in brate de pe cal, apoi se duce sa-l priponeasca in grajd si sa-l tesale…ca sa-l pot eu incaleca, a doua zi, cu forte proaspete, stapana pe viata mea si pe vastele ei teritorii.

 Marilena Guduleasa on Nov 21, 2010