Lectia de fericire

Cum ar fi sa poti schimba de maine totul? Sa intorci roata, soarta, anii, sa iei totul de la capat, fara sa-ti pierzi experientele, intelesurile, rosturile, dar cu putinta de a le folosi pentru a deveni un om mai bun?
Ai semna contractul in alb, fara sa stai pe ganduri, fara sa mai pierzi timpul, fara sa-ti mai iei ramas bun de la cei langa care ti-ai trait anii imperfecti, cu stralucirea izbanzilor matuita din loc in loc de cenusa esecurilor, renuntarilor, spalata de lacrimi, ruginita de remuscari?
Gandeste-te bine, n-ai putea lua pe nimeni si nimic cu tine, te-ai intoarce iar la punctul zero, ai intra din nou in lumea asta, golas cum ai venit si intaia oara, doar prevenit, atentionat, avertizat.
Ai sti dinainte care drumuri se infunda si care se deschid larg pana dincolo de zare. Ti-ai cunoaste puterile, fara sa fie nevoie sa ti le incerci. N-ai avea indoieli si nici ezitari, ai merge direct la tinta. Nu ti-ai pierde vremea sa mai cunosti oamenii, fiindca i-ai sti pe toti din cale dupa nume, dupa slabiciuni, dupa narav, dupa obiceiuri.
Pentru cei aflati la prima incercare  ai trece drept un mare intelept. Sau drept un mare sarlatan.
Jumatate te-ar diviniza, jumatate te-ar uri de moarte.
Evident, tu ai privi cu superioritate ambele jumatati, sau nici macar nu te-ai obosi, fiindca, oricum, n-ai mai avea nevoie de aprobarea nimanui.
N-ar mai trebui sa te convingi de nimic.
Iar de iubire, ca de altfel de orice alt sentiment patimas, te-ai feri ca de foc, ca de o sugativa a energiilor si fortelor vitale.
Aici e pixul, aici e foaia… Semnezi?
De ce nu? Te plangi mereu ca nu-ti traiesti viata cum ti-ai dorit, ca altfel iti imaginai in adolescenta ca iti vei petrece tineretea, ca te simti ratat, invins, ca praful s-a ales de toate visele tale.
De cate ori mai trece un an, te simti batran, ti se pare ca te dor toate, ca au inceput sa-ti scartaie oasele, esti gata, cu bateriile descarcate, rutinat, inhamat la o caruta pe care o tragi dupa tine de nu mai stii cand si de ce.
Ti-ar fi jena sa te intalnesti cu tine, cel de-acum douazeci de ani. Pe-atunci, cei care aveau varsta ta de-acum ti se pareau batrani, maniaco-depresivi, invechiti si incuiati. Asa te-or privi si pe tine, proprii tai copii, sau prietenii lor, sau fata aceea nostima care s-a mutat vis’a vis, sau prietenul ei pletos, care poarta bocanci si vara, fara sa-i pese ca se poate alege cu o micoza.
Poti sa stergi cosmarul asta dintr-o trasatura de condei si maine sa sari din pat, in loc sa te tarasti. N-ai mai fi obligat sa muncesti ca sa platesti ratele la banca si intretinerea si factura la curent si apa calda si apa rece si asa, in general, tot, pana la aerul pe care-l respiri. Poate, cine stie, ai putea sa castigi bani facand ceva care chiar sa-ti placa, ceva la care nimeni nu s-a gandit, nici chiar tu, inca… Dar ai avea timp sa te gandesti. N-ar fi nevoie sa te hotarasti pe loc. Ai putea sa te plimbi, sa fluieri si sa-ti faci planuri. N-ar rade nimeni de tine, nu te-ar lua peste picior, ai avea parul des si negru si niciun rid pe frunte. Si bocanci? Bine, fie, si bocanci…
Ti-ai putea face alti prieteni, ai sti acum sa ti-i alegi, nu te-ar mai alege ei pe tine, n-ai mai face atatea prostii ca sa te primeasca in gasca lor, n-ai mai spune ce nu gandesti si nu te-ai mai purta cum nu ti-e felul, doar ca sa nu ramai pe margine, sa nu pierzi toata distractia. N-ai mai lua asupra ta vini care sa-ti aduca aura de erou al clasei, al scolii, al cartierului. Nu ti-ar mai fi rusine sa recunosti ca esti romantic, ca-ti plac filmele de dragoste si ca icnesti sa vomiti cand vezi un thriller in care zboara capete si intestine scabroase sunt intinse pe intreg ecranul panoramic al cinematografului. Fiindca ai sti acum ca vor sfarsi si ei prinsi in aceeasi cursa a facturilor, a ratelor, a nevestelor acrite si a copiilor obraznici, ca si tine. Doar ca tie ti s-a oferit sansa sa scapi, sa o iei de la capat, iar lor nu. Asa ca n-are rost sa-ti mai pierzi vremea cu ei. Pune mana si semneaza odata!
Semneaza, pana nu trece iar clipa, pana nu-ti ratezi iar sansa, pana te mai poti scutura superb si egoist de toti anii astia din urma, care doar s-au asezat peste inima ta tanara, dar n-au reusit sa o sufoce. Inima aceea inca mai bate, o aud in fiecare noapte, cand e intuneric bezna si poti sa tai linistea cu cutitul. Nu bate regulat, ca un ceasornic resemnat. Bate nervos, se zbate sa se elibereze, ca o pasare din colivie, zvacneste dureros, ii simt zbuciumul, te vad cum ti-o apesi cu palma, ca s-o potolesti. Nu trebuie sa faci asta.
Iti dau, daca crezi ca-ti sunt de folos, si amintirile mele. Iti dau toate cartile pe care le-am citit, toti oamenii pe care i-am cunoscut, toate intelesurile si rosturile pe care le-am aflat. Stiu ca seamana cu ale tale, doar impreuna le-am adunat, le-am strans, le-am descifrat, dar m-as simti mai bine daca le-ai pune laolalta, ar fi ca si cum m-ai lua cu tine. Desi stiu ca nu se poate…
Si nu uita, te rog mult, sa nu uiti sa fii fericit!

Marilena Guduleasa on Oct 27, 2010