Viata ca o stafeta
Nu știu dacă a existat vreun moment în viața mea în care să fi considerat că ceea ce au făcut alții pentru mine, chiar fără să le fi cerut, nu mă obligă pe mine la nimic, nici la mulțumiri, nici la recunoștință, nici să le întorc bunăvoința, ajutorul, încrederea în vreun fel.
Și nici nu cred că se poate trăi așa, din ofrande.
Atitudinea corectă în viață este să nu ai niciodată, în absolut nicio împrejurare, așteptări de la alții. Realiste sau nerealiste, să te dezbari de ele. Să te încrezi și să te bazezi numai și numai pe forțele proprii.
Recent Comments