Si eu am trait in izolare
Din când în când renunț: la unele lucruri devenite inutile, la unele obiceiuri (nu neapărat proaste, și bune, dar care pur și simplu, prin repetiție, nu mai stârnesc în mine nicio reacție), la unele ocupații care se dovedesc cronofage și cu totul neprofitabile, la hobby-uri care au devenit desuete sau în care am investit deja toate resursele, la oameni de care m-am îndepărtat suficient cât să îi pot evalua obiectiv și să îmi dau seama că mi-e mult mai bine fără ei.
Distanțarea de oameni, care greșit este numită de-o vreme încoace “socială”, aduce cu ea și darul acesta al obiectivizării. Virtual poate că e benefic să ai
Totul va fi bine!
Toată această poveste a izolării ar fi trebuit să fie despre introspecție, despre (auto)evaluare, despre detoxifierea spiritului. Să luăm partea bună a lucrurilor, în timp de golim relaxat partea plină a paharului.
În fond, în vremurile pe care le trăim la ceas de pandemie, nu putem vorbi la modul serios despre izolare. Suntem, doar, în contact permanent cu tot restul lumii. Ajunge să ai la dispoziție un device oarecare, nici măcar excesiv de smart și nu mai ești singur nicio clipă. Ești chiar incomparabil mai anturat în online decât în viața reală, unde numărul de prieteni (real și el) este unul cu cel mult două
Timpul din afara timpului
“Începem să murim de când ne naștem. A spus-o un poet, a justificat-o un filozof și-au dovedit-o niște savanți, iar strămoșii noștri au știut-o întotdeauna.”
Acestea fiind spuse, chiar dacă nu o conștientizăm în copilărie, poate nici în prima tinerețe, trăim sub presiunea timpului, a ticăitului unui ceas care ne măsoară implacabil destrămarea.
Atât de multe lucruri de făcut, atâtea dorințe de îndeplinit, atâta viață de trăit și atât de puțin timp.
Mai ales pentru ceea ce iubim, ca să nu mai zic pentru cei pe care îi iubim, timpul ni se pare mult prea scurt, în comparație cu cealaltă fracțiune, cea dedicată supraviețuirii, nevoilor
Recent Comments