Totul va fi bine!

Toată această poveste a izolării ar fi trebuit să fie despre introspecție, despre (auto)evaluare, despre detoxifierea spiritului. Să luăm partea bună a lucrurilor, în timp de golim relaxat partea plină a paharului.

În fond, în vremurile pe care le trăim la ceas de pandemie, nu putem vorbi la modul serios despre izolare. Suntem, doar, în contact permanent cu tot restul lumii. Ajunge să ai la dispoziție un device oarecare, nici măcar excesiv de smart și nu mai ești singur nicio clipă. Ești chiar incomparabil mai anturat în online decât în viața reală, unde numărul de prieteni (real și el) este unul cu cel mult două cifre.

Și totuși izolarea nu ne-a adus nici pe departe în pragul de a ne regăși sau de a ne lămuri cine suntem cu adevărat – clișee Hollywood-iene de film cu buget redus.

Izolarea ne-a suspendat nu doar viețile active, ci și pe cele intime într-o așteptare chinuitoare.

Ne lipsește tot ceea ce ne prisosea: timpul petrecut fără rost și fără noimă în activități care generau, câteva săptămâni în urmă, doar frustrare.

Munca de acasă nu are aceleași repere de funcționalitate ca cea de la birou.

Noțiunea de timp liber a dispărut, există doar timp și atât, pe care, teoretic îl putem gestiona după bunul plac.

Constatăm cu această ocazie că plăcerile furate, cele vinovate sunt de fapt și cele mai ispititoare. Când poți face absolut tot ce îți trece prin minte, nu te mai încântă și nu te mai provoacă nimic.

Așteptăm să ne întoarcem la vechile obiceiuri, care practicate în mai noile condiții au devenit lipsite de gust și de parfum, de parcă s-ar fi molipsit și ele de gripă.

Procentul celor care nu vor fi atinși de atât de temutele simptome este unul destul de încăpător. Fiecare, în sinea lui, trage nădejde că se va încadra în categoria asimptomaticilor. Dacă izolarea l-a prins la timp, înainte de a-și goli contul până la blană pe noua garderobă de primăvară și dacă își poate face treaba de acasă, fie și pentru ¾ din salariu, mai că și-ar prelungi carantina pe termen nelimitat. Până când moare virusul sau până când cei mai lipsiți de noroc se vor imuniza pe cale naturală și nu vor mai răspândi boala. Între timp, se mai pot surprinde într-un selfie cum își petrec repetiția generală la o Apocalipsă de-acum iminentă: ei, cei cu măști mai profesionale decât ale medicilor din prima linie și cu mâinile înmănușate, în grupuri underground nu mai mari decât prevede ordonanța cea mai recentă, urmărindu-i cu sufletul la gură pe cei care continuă să trăiască, să muncească, să stea să crape la suprafață. De-ar mai ține izolarea, ca atunci când ieșim, noi, cei responsabili, noi, supraviețuitorii, noi, stăpânii unei lumi pustiite să ne simțim în deplină siguranță.

Cine mai aruncă ură deodată cu înălbitor pe urmele celor ce, în nemărginita lor inconștiență, nu s-au ascuns în gaură de șarpe și continuă să strângă gunoaiele, să umple rafturile magazinelor, să care feluri de mâncare ca la mama acasă celor care nu se pricep (și n-or să înceapă acum) să gătească? Celor care merg să vadă de oameni bolnavi sau bătrâni a căror seamă noi nu o putem lua decât distanțându-ne social de ei?

Răspunsul este simplu: cei care nu duc grija crizei economice care se întinde ca o pată de ulei de la o zi la alta, de la un continent la altul.

Și nu duc grija aceasta, nu fiindcă ar fi mai protejați, mai securizați din punct de vedere financiar, ci pur și simplu pentru că teama de suferință fizică, de boală și de moarte îi sperie cu mult mai rău. Și-au setat ca prioritate supraviețuirea, apoi se gândesc că o vor scoate la capăt cumva.

Este atitudinea celor care nu știu ce înseamnă cu adevărat o stare de necesitate impusă de o situație cu adevărat dramatică: război, foamete, raționalizarea resurselor.

Singurii care opun rezistență unei asemenea perspective sunt, paradoxal, cei huliți, cei care ies din case, nu cei care s-au baricadat în ele.

Este o contradicție: la ce bun să ai de toate, dacă te îmbolnăvești și mori? La ce bun ai să supraviețuiești gripei, dacă vei avea toate șansele să te stingi de foame?

Cetățenilor li s-au restrains (unele chiar anulat) drepturile și libertățile spre binele lor. Nu au înțeles să se supună autorității și atunci au fost siliți să o facă.

Cei care pentru moment ne simțim, poate chiar suntem, protejați de ordonanțele în cascadă ar trebui să nu ignorăm faptul că odată trecut pericolul (cineva va decreta și asta la un moment dat) va trebui să facem punte între înainte și după această perioada în care am fost suspendați.

Să fim pregătiți să bifăm fiecare lucru la care am renunțat intrând în detenție și pe care va trebui să îl recuperăm.

Să nu ne închipuim că ne va fi atât de simplu să trăim cu puțin. Ca să ne dăm seama dacă putem face asta ar trebui să ne raportăm toți la același standard și să luăm în calcul unul foarte scăzut.