Pentru o viata sanatoasa

Două sunt miturile cele mai vechi şi mai uzitate la români, care amestecă într-un mod foarte ingenios şi neaşteptat (pentru alte popoare) două dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale rasei umane: sexul şi mâncatul.
Dacă Elizabeth Gilbert a lansat cu mare succes şi priză la public “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, românul, mai pragmatic, zice: “Dragostea trece prin stomac”. Şi tot el mai spune şi: “Pofta vine mâncând”.
Acum, să ridice primul/prima piatra cine n-a experimentat vreodată în viaţa lui, voit sau forţat de împrejurări, fie abstinenţa, fie dieta prin înfometare. Există şi o parabolă, de la Anton Pann citire, cu măgarul lui Nastratin Hogea, care taman când să se-nveţe fără paie, doar cu câte o porţie de aer servită cu generozitate de stăpân, ce să vezi, şi-a dat obştescul sfârşit.
Mamaia mea ne îndemna, când eram copii mofturoşi, să mâncăm, că ne e foame, că nu ne e, fiindcă altfel “ni se strânge stomacul”. Din ce n-ai mâncat, de-aia n-ai mai mânca. E valabil şi reversul, fireşte.
Cu sexul, cam tot aşa funcţionează treaba, am băgat eu de seamă: la început te abţii, pe urmă nu-ţi mai trebuie. Instinctele nealimentate corespunzător se prăpădesc şi ele.
Or să-mi sară-n cap deontologii iubirii şi-or să-mi spună că dragostea şi sexul n-au nicio legătură una cu cealaltă. Fireşte că n-au, am zis eu altceva?
O masă copioasă n-o să însemne niciodată, cât de afrodisiac ar fi fost meniul, mai mult decât o siestă impotentă. Întrebaţi, dacă nu mă credeţi, toţi marii atleţi ai lumii: se-ndoaie vreunul la linia de start cu burta atârnându-i de pământ? Aţi văzut vreun sportiv înfulecând ca spartul înainte de vreo competiţie?
Psihologic vorbind, dragostea (vezi, sexul) nu-i o disciplină sportivă, dar în forma ei brută de manifestare trebuie să-i creezi anumite condiţii: petale de trandafir, lumânări parfumate şi neapărat o cină lejeră. Într-un stomac plin până la refuz, fluturii se mixează cu bolul alimentar şi sunt pasibili de o evacuare forţată. Leşină sigur romantismul, şi cum circulă ambulanţele în ziua de azi, eu, una, nu mi-aş asuma riscul.
Există un preludiu şi un antepreludiu, iar eu în zona aceea, “-ante” aş plasa cina cea de taină. Stăm, mâncăm, povestim, ne dezlegăm limbile înainte de a ne desface copcile şi deznoda şireturile. Şi, ce să vezi, intimitatea sporeşte, trece dincolo de bariera unui trup încins în chingile civilizaţiei, ale prejudecăţilor. În loc de colăcei de grăsime şi vergeturi, riduri şi nevi, îţi alunecă printre degete inefabilul unui suflet de om. Să vezi câte calorii se risipesc în încercarea nebunească de a ţi-l aduna mai aproape şi de a-l strânge la piept.
Dragostea, chiar dacă n-o trece ea la propriu prin stomac, e bine să mai adaste şi prin bucătărie. Sau living, fiecare după posibilităţi. Iar pofta de a-l cunoaşte pe celălalt, cu siguranţă vine mâncând. Împreună, un sac de sare, cum spune un proverb rusesc. Dar presărată cu grijă, grăunte cu grăunte, ca să ajungă cât mai mult.