“Singurii oameni cu adevarat fericiti sunt femeile maritate si barbatii singuri”

“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”

Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.

Cele mai oprimate sunt cele care au obosit și fizic și psihic încercând, probând: înalt, scund, slab, gros, spân, cu păr, cu ghiul, cu aia mică, cu aia mare, cu așa și-așa dar ditamai contul. Ghinionul le-a scos în cale numai golani, amorezi, fustangii, “face-n drum și fuge-n tufă”.

Cred că asociem total greșit norocul cu fericirea. Poți să-l întâlnești, dar să nu trăiești cu el până la adânci bătrânețe. Și-apoi, de mult mi-am pus eu întrebarea asta: oare prelungirea in extenso a petrecerii de nuntă, de la o zi la trei și-or mai chefui și-acum, dacă n-or fi căzut lați pe sub mese, n-o fi și vreun tertip al mirelui, să amâne noaptea nunții? Că, deh…
Mi-a zis mie tata, pe vremea când jucam roluri: el  Neagoe Basarab, eu fiica lui, Teodosie (că în adolescență se putea și în travesti): după tramvaie și după bărbați nu se aleargă!
Vorba lui Moromete: de ce s-alergi, frate? Ce, încet nu poți să mergi?
Ce-i drept, dacă alergi șansele să te împiedici sunt mai mari.