Cum știi că trebuie să faci o schimbare

Nu-ți mai arde de nimic. Ai rămâne zile la rând nepieptănată și în pijamale.

Ai fi în stare să te uiți non-stop la același episod din “A fost odată că niciodată”, acela în care Regina o salvează pe Albă că Zăpada de la moarte și în care Regele, în semn de mulțumire, o cere de soție. Răspunde maică-sa în locul ei și-apoi îi ucide logodnicul grăjdar, ca să nu mai poată fugi cu el în lume. Mai departe n-are rost să te uiți, mâine, la aceeași oră, cu aceeași cafea în față, o să vezi aceeași secvență. De-ajuns.

Ar mai fi o grămadă de lucruri de făcut prin casă, dar tu nu ești genul acela de casnică, pentru care există rutina dereticatului, a gătitului, a arhivării scamelor de pe covor. Ești doar într-o săptămână de pauză de la serviciu, ești pe stand-by de la targetele lunare de vânzări și nu prea știi cum altfel să-ți consumi timpul, decât lâncezind.

Ești incomparabil mai eficientă atunci când trebuie să sari din pat la a treia alarmă a ceasului deșteptător, să te izbești de toți pereții până la baie, să te speli pe dinți în timp ce stai pe budă (ca să economisești timp), să-ți umpli cana cu cafeaua pe care ai s-o bei printre două linii de tuș negru și trei pensule de rimel. În zilele care încep așa reușești să duci la capăt tot ce ți-ai propus, chiar dacă haotic. Cu patru brațe și șase picioare, gândindu-te la o mie de lucururi simultan, începând trei-patru și sfârşindu-l de-abia pe-al cincilea, pe care nici nu știi dacă l-ai început azi, sau ieri, sau nu i-ar fi venit rândul decât săptămâna viitoare. Mai reușești să scrii și-un text pe blog, pe care îl editezi de vreo patruzeci de ori, fiindcă ori ai mâncat litere, ori ai scuipat virgule. Îți iese!

Mult după miezul nopții îți dai seama că există totuși o ordine în toată dezordinea din jurul tău. Că șanțurile pe care le-ai săpat repetând ca o somnambulă aceleași trasee te-mpiedică să cazi din picioare. Te-ajută să te menții.

Impresia că dacă ai reuși să elimini măcar o necunoscută din ecuație soluția ți s-ar revela de la sine. Fals.

Mă-ntreb cum m-aș descurca dacă tot ce aș face ar avea un sens ori dacă aș ști măcar care-i scopul. Probabil foarte prost. La fel de prost cum m-am descurcat cu zilele astea “libere”.

Concluzia: nu sunt stăpână pe timpul meu. Și totuși ideea de organizare îmi repugnă.

Întotdeauna am avut impresia că s-ar fi aranjat toate de la sine, dacă aș fi avut răbdare să le las să-și urmeze cursul. Toată presiunea pe care am pus-o pe mine își spune  cuvântul.

Nu-mi place să trăiesc în haos, refuz să funcționez după un program și toată libertatea pe care o am acum este să nu fac nimic.

E timpul pentru o schimbare.