Roşu. Sec

Puse toate laolaltă, s-ar putea să dea pe dinafară și totuși rămâne senzația unui gol pe care nu-l pot umple nici bucuriile, nici necazurile, nici ratele la bancă și nici copiii.

Poate că ei nici n-ar trebui aduși în discuție, când ați hotărât voi să va legați soarta, unul de-a celuilalt, ei nu existau nici în faza de proiect. Dar cum ai putea să-i excluzi? Iar pentru ei asta-i starea de normalitate, nu cunosc altceva. Tu cunoști și știi că nu așa ar trebui să fie, că e normal să existe certuri, neînțelegeri, dar nu și indiferență, nu și amărăciune, nu și starea asta perpetuă de nemulțumire.

Ai cunoscut pe altcineva și ți s-a părut că asta-i soluția. Că vei culege firimiturile lipsă dintr-o altă relație, una tampon, una pansament. Asta te-a izolat și mai tare. Tu nu suporți minciuna. Ar fi trebuit să te gândești la asta înainte.

Ai crezut că ți se cuvine un pic de înțelegere, de atenție. Ai descoperit curând că-ți duci problemele cu tine la întâlnirile clandestine, așa cum melcul își duce casa în spate. Și nici măcar nu e vorba despre sex. Sexul fără dragoste e doar gimnastică, doar epuizare. Ai încercat să închizi ochii și să te autosugestionezi că îl iubești, că te-ai îndrăgostit iremediabil, că orele petrecute cu el anulează, șterg totul din urmă. Rămâne doar viitorul, posibilitatea unui nou început, o altă viață.

Toate diminețile încep la fel, cu cafeaua băută într-o tăcere ca o reculegere. Cu sărutul de bun rămas din prag. Cu zgomotul metalic, al cheii răsucită în broască.

Apoi viața te smulge din liniștea apăsătoare a căminului tău ca un vortex. Iar revenirile sunt din ce în ce mai grele și din ce în ce mai mult ai nevoie de o “tărie”. Nu de o băutură tare, de o biciuire mai degrabă: a simțurilor, a conștiinței.

Seara îți culci copiii și rămâi cu soțul tău pentru un pahar cu vin și o ultimă țigară. El e absent, pe tine te chinuie remușcările. Noaptea te ghemuiești lângă el încercând să nu-l atingi. Între voi cearceaful formează o cută ca o graniță. Îi asculți respirația și te gândești dacă ai putea trăi fără el. Nu dacă v-ați despărți, dacă el pur și simplu ar dispărea. Gândul ăsta te înfioară.

Celălalt nu contează pentru tine deloc. Ai încercat, n-a mers. Te-ai convins că nu ăsta e răspunsul pe care îl cauți.

Dar te-a făcut să-l privești mai cu atenție pe omul tău, tatăl copiilor tăi, bărbatul pe care l-ai iubit cândva și lângă care viața obișnuia să fie atât de ușoară, de simplă. De frumoasă.

Îți vrei viața aceea înapoi, dar nu știi cum să începi și de unde.  [ ... ]