Daca tot e sa fie, macar sa fie mai buna!

Mi se pare perfect normal să o vrei urâtă și proastă. Cât mai urâtă și cât mai proastă, exact în această ordine. Punct.

S-ar zice că pentru stima de sine asta ar funcționa ca un panaceu. Nu e nimic în neregulă cu tine, dimpotrivă: tu ești perfectă, e singurul tău “defect”. La fel cum defectă este și alegerea lui de a te înșela/ trăda/ abandona cu și pentru o ființă inferioară. Vei putea depăși momentul și merge mai departe fără regrete, fiindcă nu te-a meritat. Tot ce merită el este o femeie urâtă și proastă. Exact în această ordine.

Chiar dacă în cele mai multe cazuri se întâmplă ca cealaltă femeie să nu aibă altă calitate în afară de aceea că e “alta” (deși e un argument acesta aproape imposibil de combătut rațional), pentru tine urâțenia (în orice sens ai alege să interpretezi termenul) și prostia ei nu-s nici pe departe de bun augur. Nu te avantajează, așa cum poate ai fi crezut.

Nimic nu-ți poate strica mai rău armonia și echilibrul decât disprețul și ura. Cu timpul, când vei putea să te gândești detașat la cele (și cei) demult trecuți în categoria “neființe”, ai să realizezi că sentimentul predominant va fi cel de compasiune. Să ai șansa de a trăi lângă cineva de la care să poți învăța, să te poți ridica, să poți afla și-apoi înțelege lucruri care altfel ți-ar fi rămas neștiute, iar tu să alegi să fii cu altcineva, mărunt, limitat, încuiat, poate cumsecade în felul lui, dar în a cărui privire, de ți-ai dori să te scufunzi, ți-ai face praf orice iluzie, dând de pragul unei minți înguste?

E minunat să te balacesti într-un lac, dar nu se compară cu înotul în valurile înspumate ale mării, și nici satisfacția de a răzbi din larg până la mal nu poate fi aceeași.

Plus că, dacă stai și desfaci firul în patru îți mai dai seama de un lucru: ori ceea ce ai crezut despre tine nu e deloc adevărat, caz în care ai o problemă serioasă, ori și tu, cu el, ai fost exact în aceeași postură în care este el, acum, cu cealaltă. Doamne, cu cât de puțin te-ai putut mulțumi!

Nu, cealaltă femeie, dacă tot a fost să-ți intre în viață și să ți-o dea peste cap, măcar să fie cu-n stânjen deasupra ta. Să fie excepțională. Nu știu, să fie o variantă îmbunătățită a ta, să te ambiționeze. Să-ți dai seama de ceea ce poți schimba la tine, nu ca să devii încă și mai perfectă pentru el, ci pentru ca nimeni, niciodată, în nicio altă circumstanță, să nu răsufle ușurat când te cunoaște: “Oh, este exact așa cum am presupus, urâtă și proastă!”
Ordinea nici măcar nu mai contează…Dar rolurile se pot inversa!