Sfintii nu pot pactiza cu diavolii

Primim ce merităm, chiar dacă plata pentru faptele noastre, bune sau rele, se lasă uneori atât de mult așteptată, până când practic nici nu mai contează, ori cu greu mai putem pune lucrurile laolaltă, încât fapta să se potrivească cu răsplata.
Dar polițele trebuiesc semnate, mai devreme sau mai târziu, în original. Lecțiile trebuiesc învățate, faptele asumate.
Posibil ca replica să nu ne fie dată direct și personal, uneori se poate întâmpla să deducem, din ce se întâmplă în jurul nostru, că ne este servita prin învăluire, ca avertisment.
Suntem legați unii de ceilalți, prin nevăzute și nebănuite fire și tot așa cum ar fi o nesăbuință să ne imaginăm că viața noastră nu ne privește decât pe noi, așijderea să ne închipuim că nebunia celor din jur nu ne poate atinge e o capcană perfidă, în care dacă nu suntem atenți putem cădea oricât de curați la suflet și de integri am fi.
Există o vorbă: “Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești”. Luată ad litteram, se referă desigur la afinitățile de gusturi și de păreri. Sfinții nu pot pactiza cu diavolii, din simplul motiv că nu împărtășesc aceleași porniri, dorințe, concepte.
Dar și adunările conjuncturale pot spune multe despre un om, despre oportunismul lui, despre flexibilitatea principiilor sale, recte despre caracterul său. “Cu cine te-ai aduna, ori chiar te-ai face frate ca să treci puntea?”e o întrebare bună de pus, ție însuți dar și celor cărora ai avea de gând să te predai necondiționat.
Înainte de a deveni selectiv – lucru care se întâmplă îndeobște în a doua parte a vieții – ești atras de diversitate.
Dacă întrebi un adolescent, un tânăr ce înseamnă să fii popular, răspunsul e: să ai cât mai mulți prieteni. Pe site-urile de socializare, prietenia se cere și se acordă în proporție de 99,99% pentru palmares, pentru portofoliu. Americanii, pare-mi-se, au făcut un studiu și au ajuns la concluzia că pe Facebook cei bogați au cei mai mulți prieteni și adună cele mai multe like-uri, orice tâmpenie ar posta. “Spune-mi cu cine te aduni”, funcționează și în spațiul virtual, așadar. Cum trăim într-o societate în care a avea succes e vital, încercăm să ne asociem cu cei a căror aură se poate răsfrânge și asupra noastră.
Uităm un lucru important: că la fel cum putem fura un fascicol din lumina pe care reflectoarele o aruncă asupra celor cu care nădăjduim să ne adunăm sub aceeași umbrelă a succesului, la fel ne putem trezi cu sacoul pătat de mătreața scuturată din pletele lor de Samsoni.
Moda și trendurile sunt trecătoare. Ceea ce azi poate da extraordinar de bine, peste câtva timp ne poate trimite direct la rubrica de “prost asociați”.
Eu, una, practic minimalismul aproape de când am deschis ochii pe lume. Am eliminat de mult din garderoba mea zorzoanele și din preajma mea acele persoane aflate într-o permanentă căutare de asocieri profitabile.
Prieteniile mele au rămas într-o zonă foarte bine delimitată, o zona de siguranță, în care confidențele sunt controlate. Îmi citesc drepturile înainte de a mă lansa pe orbita sufletească a cuiva: ai grijă, îmi adresez singură avertismentul, orice ai spune sau ai face va veni și momentul în care vor fi folosite împotriva ta. Și zbor cu trenul de aterizare coborât, pentru o eventuală amerizare forțată.
N-a fost mereu așa. Am fost și exaltată și am fost și entuziastă. Surprize au fost cu duiumul, plăcute și mai puțin plăcute.Revelații mai fericite sau mai nefericite. Iar distanțarea și selectivitatea, îmi dau seama acum, că n-au fost decât instrumentele care m-au ferit de mizantropism.
Pe oameni îi înțelegi mai bine de departe, de la o distanță confortabilă, de la care să nu existe riscul de a te trezi stropit cu salivă sau obligat să îți ferești unicul și singurul obraz rămas nepălmuit. Obraz care, fie vorba între noi, mai ușor îți e să îl întorci, cum te îndeamnă învățătura creștină, dacă știi că nu te poate ajunge un KO neașteptat.
Pentru faptele noastre nu plătim întotdeauna așa cum ne-am aștepta și mai ales nu plătim atunci când suntem pregătiți chiar și cu mărunțișul de schimb.
Plătim în schimb nesăbuințele, lipsa de discernământ, graba și superficialitatea la preț de speculă.
Să fie, oare, oportunismul, așa cum spune Ileana Vulpescu, o dovadă de inteligență socială, iar oportunistul – individul perfect adaptat, care prin multiplicare va ajunge să populeze întreg pământul?
Păstrătorii tradițiilor și valorilor perene au trăit dintotdeauna în enclave. Asta i-a și izolat, dar i-a și salvat, pe ei, pe noi, deopotrivă.
Și poate că ar trebui, chiar dacă nu e în trend, să tindem să ne asociem cu cei din enclavele frumosului, ale cinstei și ale onestității, ale idealurilor cu adevărat înalte, ale cauzelor pe care cei din afară, cei mulți, le socotesc pierdute.
Nu vom căpăta nici recunoaștere, nici notorietate și nici nu ne vom îmbăta de succes. Dar ne vom salva sufletele.