Oameni si locuri

Am fost în locuri visate îndelung, minunate peisagii, dar pustiite de oameni. Oameni adevărați, nu clone care se plimbă pe străzi, se înghesuie la cozi, se îndreaptă robotizați spre destinații numai de ei știute, care privesc prin tine sau pe deasupra ta, ca și cum n-ai exista dacă nu le poți servi o fărâmă de interes. Oameni care nu-și aleg vorbele, doar rostesc fraze gândite de alții, într-un limbaj de lemn revenit la modă și în actualitate incredibil de rapid, după ce crezusem că ne-am lepădat de el pentru totdeauna. Locurile acestea despre care vorbesc nu trebuie să fi fost neapărat destinații turistice, de vacanță. Să zicem că sunt locurile în care ne-am dorit să muncim, să învățăm, să evoluăm profesional, echipe în care am tânjit să fim acceptați, integrați. Colectivități în care ne-am imaginat că am fi în sfârșit acasă, la locul și în elementul nostru.
Am travesat perioade de maximă deziluzie din punctul ăsta de vedere. Am jucat mai toate rolurile în piesa intitulată sugestiv “Pe dinafară-i vopsit gardul”.
Mi s-a întâmplat și să mă aflu în locuri aparent înghețate, reci, neprietenoase, înconjurată de oameni care mi-au intrat în suflet și n-a mai fost chip să-i scot, în ciuda faptului că am fost obligată să bat în retragere, să-mi sumet fustele și să fug încotro am văzut cu ochii.
Există, chiar dacă înțelepții pământului vor sări să mă contrazică, locuri pe care cei mai sfinți dintre sfinți nu le pot sfinți. Nu pot fi, pur și simplu, exorcizate de demonii celor care le-au inventat. Dacă drumul spre Iad e clădit din bune intenții, cel spre Raiul promis de unii e plin de mărăcini. Iar viața…. Viața e grea oricum și fără să o treci cu spini în talpă, dacă ai posibilitatea să alegi o cale mai ușoară. Mai dreaptă. Mai în acord cu ce fel de om ești și cum înțelegi să te împaci cu sinele.
Ar fi multe de spus, ce înțeleg eu prin “o cale mai ușoară” de pildă. Nu-i vorba de travaliu. Nu-i vorba nici de învins piedici, de depășit obstacole. Nu despre greutăți.
E vorba despre compromis, despre cât de mult ești dispus să uiți de tine. O vorbă uriașă: despre principii. Și una desuetă: despre idealism.
Vei fi în locuri amorfe, înconjurată de oameni supuși, care îți vor spune să ai răbdare, că te vei obișnui. Că anormalitatea va ajunge să ți se pară, ba chiar va deveni normalitate pentru tine. Că vei putea zâmbi, că te vei putea mișca, că vei fi apt să funcționezi cărând în spate o lespede virtuală, cândva sufocantă, și nici nu vei mai fi conștient că o cari.
Dacă ești un soi de Don Q, incapabil să treci pe lângă un câmp cu mori de vânt fără să-ți vină să te legeni un pic cu ele, vei încerca să schimbi locul și oamenii. La început să-i schimbi pe ei, apoi să-i schimbi cu alții și, din propria-mi experiență, a două variantă va funcționa mai bine pentru ambele părți.
Am fost convinsă mare parte din viață că oamenii sunt cei care contează, mai presus de orice. Că dacă ai alături oameni de calitate, ai să poți înflori cu ei Sahara.
Ei, bine, nu-i chiar așa. Din când în când ar trebui să devenim suspicioși și să ne întrebăm, nimeriți din întâmplare în universuri paralele cu ceea ce ne dorim și știm că ni s-ar potrivi, cum e posibil ca oamenii ce populează astfel de locuri să fie totuși așa cum par, adică asemenea nouă în gânduri, în aspirații, în așteptări. Să nu ne atașăm prea tare de imaginea pe care o proiectăm asupra lor și să îi privim obiectiv. Mai ales, să nu încercam să-i salvăm, doar fiindcă se autodeclară resemnați.
Una dintre bolile speciei umane cea mai des întâlnită e mimetismul. În teorie, da, poți să-ți pui amprenta asupra locului în care vremelnic te afli. Te poți lupta cu “sistemul” și poți chiar să îl schimbi. Dar există și riscul (și nu e deloc de nebăgat în seamă) ca el să te schimonosească pe tine. Să te trezești că-l oglindești și că nu mai ai cale de întors.
Un loc din care izvorăsc frustrările ca vulcanii noroioși nu-i un loc de adăstat, indiferent cât de minunați ar fi oamenii care se învârt pe-acolo și ce calități afișează ei.
Sunt doar aparențe.
Oamenii pot sfinți locurile în care se află, doar dacă li se potrivesc. Altfel nu fac decât să le apese.