Mintile lui Billy Milligan

Billy era mijlociul familiei Morrison. Între un frate mai mare, Jimbo, care nu avea întotdeauna chef să se joace cu el și o surioară mai mică, Kathy Jo, încă bebeluș, a primit bucuros și fără să își pună prea multe întrebări vizita unui prieten invizibil celorlalți din casă. Avea patru ani și băiețelul acela fără nume a fost primul său tovarăș.

Apoi, din dorința de a se apropia mai mult de surioara lui, s-a întrupat “Christene “. Ea îi era de mult mai mult ajutor mamei cu cea mică, decât Billy, căruia mereu trebuia să i se atragă atenția că fetița e fragilă și trebuie să aibă grijă cu ea. “Christene” îi spunea mamei tot ce era necesar să știe despre Kathy: când îi este foame, când trebuie schimbată de scutec sau când plânge doar ca să fie luată în brațe și alintată.

I s-a părut ciudat că mama îl cheamă “Billy” dar, deși nu înțelegea, a acceptat. Copiii, mai ales la vârsta aceea, nu se îndoiesc de autoritatea părinților. Și oricum mama era ocupată cu întreținerea casei și cu creșterea celor trei copii de care se îngrijea singură. Tot atunci a doua tentativă de suicid a tatălui a reușit. Una dintre puținele reușite ale unui actor ratat de mâna a doua, alcoolic și pasionat de jocurile de noroc.

“Shawn” a ieșit în lumină când Billy nu a mai putut îndura țipetele din casă. “Shawn” era surd. Nu înțelegea pentru ce este pedepsit. Nici nu avea cum, fiindcă el nu făcea nimic rău, “ceilalți” erau vinovați. Când unul dintre ei era în lumina, ceilalți ieșeau din timp. Mai clar, Billy spărgea borcanul cu fursecuri, apoi, de teama pedepsei, se culca. Cât timp el “dormea”, Shawn era cel care încasa, fără să știe ce se întâmplase mai înainte.

În felul acesta Billy era protejat. Simțea uneori urmele bătăilor luate de “Shawn” sau de “Christine”, dar fără să conștientizeze asta. Erau doar senzații fizice.

Chalmer Milligan a fost al doilea tată vitreg al lui Billy. Mama avusese mare încredere în el, dar judecata ei nu fusese prea bună nici cu ceilalți bărbați de până atunci. Chalmer s-a dovedit în scurt timp a avea un comportament obsesiv, abuziv, violent. Nu se știe de ce, dintre toți copiii, pornirile sadice se îndreptau cu precădere asupra lui Billy. Poate fiindcă era mai sensibil, mai ușor de impresionat.

Între opt și nouă ani Billy a fost violat, îngropat de viu și amenințat că va fi ucis dacă spune cuiva despre ce se întâmplă când merg la țară, să lucreze pământul. Este motivul pentru care “Dany “ nu suporta pământul. Nu stătea niciodată întins pe iarbă, nu picta niciodată peisaje.

Este momentul în care își face apariția “David”, păstrătorul durerii. El iese în lumină pentru a absorbi toată suferința. Va avea mereu vârsta la care Billy a suferit cel mai groaznic abuz. Fiindcă au mai urmat și altele…

Pentru că Chalmer îl ironiza atunci când își ajuta mama la treburile casnice numindu-l fătălău, “familia” lui Billy se mai îmbogățește cu un membru: “Adalana”. Va fi și ea bătută și umilită de tatăl vitreg, dar Billy va reuși astfel să se sustragă.

“Allen” și “Ragen” au apărut aproape deodată : Ragen ca să impună prin forță ceea ce Allen nu reușea să rezolve prin diplomație.

“Arthur” era cel care își petrecea mai tot timpul la Biblioteca Municipală din Lancaster. Își făcea rareori apariția la școală, convins că studiul individual și experiențele proprii îl vor ajuta mai mult să se cultive decât lecțiile predate de profesorii mărginiți și blazați dintr-un liceu de provincie.

“Arthur” a fost cel care a conștientizat ce se întâmplă. Înaintea lui, Christene, dar un copil de trei ani nu poate pune cap la cap o asemenea încrengătură.

Primul cu care “Arthur” a reușit să între în contact a fost “Tommy”. L-a convins să noteze pe o foaie de hârtie tot ce face atunci când este treaz, minut cu minut. Același lucru a făcut și el. La sfârșitul zilei a constatat că adunate fac mai puțin de 24 de ore. A fost deducția care a dus la concluzia că “mai sunt și alții”.

« După ce l-a cunoscut pe Tommy, i-a aflat, unul câte unul pe toți ceilalți, în total douăzeci și trei, cu tot cu el însuși și cu cel pe care ceilalți îl numeau Billy sau Bill. A descoperit prin deducții logice cine erau, cum se comportau și ce lucruri făceau.
Arthur și-a dat seama că descoperirile lui îl făceau responsabil pentru o familie mare și diversă.Toți foloseau același trup. Trebuia făcut ceva și pusă ordine în această situație care dădea semne că duce la haos. Întrucât era singurul capabil să abordeze lucrurile fără sentimentalisme inutile , avea de gând să-și pună mintea la treabă și să vină cu o soluție corectă, realizabilă și – mai presus de toate – logică. »

A fost nevoie de patru psihiatrii redutabili și mai mulți psihologi terapeuți pentru a scoate la lumină și identifica toate persoanele din mintea lui Billy. Lui “Arthur” nu-i plăcea să audă că sunt numite “personalități”: asta făcea să sune ca și cum ele nu ar fi fost reale.

William Stanley Milligan a existat cu adevărat.

A fost prima persoană achitată într-un proces, în care capetele de acuzare erau violul și jaful armat, pe baza unei evaluări psihiatrice care a condus la diagnosticul de personalitate multiplă. Pe vremea aceea tulburarea era încadrată la nevroze și deseori confundată cu schizofrenia.

Billy a fost “adormit” timp de șapte ani, după ce a încercat în mod repetat să se sinucidă. A fost o măsură extremă pe care zece dintre cei dinăuntrul lui au luat-o ca să-l salveze. În toată această perioadă aceștia i-au trăit practic viața.

Alte paisprezece personalități au fost banate, considerate indezirabile: erau turbulenți și creeau probleme. Dintr-un motiv doar de el știut, atunci când Billy a trebuit să aleagă câteva pentru a le pune într-un tablou, alături de Allen (manipulatorul), Tommy (artistul evadărilor), Arthur (englezul), Adalana (cea care are grijă de casă), Christene (“copilul de la colț”) și Ragen (purtătorul urii) îl așază, undeva in fundal, pe Kevin, “planificatorul”, singurul indezirabil inclus în acest portret de familie.

Timp de doi ani, Daniel Keyes a lucrat la carte cu cooperarea necondiționată a lui Milligan, care și-a dorit ca lumea să înțeleagă boala lui. Milligan, cel fuzionat în urma a zeci, poate sute de ședințe de terapie.

Celor zece personalități identificate în cele șapte luni de terapie care au precedat procesul lui Milligan, li s-au alăturat încă paisprezece.

« Rămân, totuși, întrebări fără răspuns : Cum a învățat Milligan să evadeze ca Houdini, pricepere demonstrată de Tommy (una dintre personalitățile lui) ? Ce înseamnă, de exemplu, discuțiile cu victimele violului, în care afirmă că ar fi “luptător de gherilă” și “ucigaș plătit”? Doctorii sunt de părere că Milligan ar putea avea personalități nedezvăluite încă, și poate că unele dintre ele chiar au comis delicte nedescoperite.» 

Keyes aseamăna munca de a da sens amintirilor fragmentate de perioadele de amnezie ale lui Billy, cu recompunerea unui puzzle complicat, fără să ai habar ce imagine va rezulta atunci când ultima piesă își va găsi locul.

« Apoi, în una dintre zile, s-a petrecut ceva extraordinar.
Billy Milligan a fuzionat pentru prima dată, dând la iveală un nou individ, un amalgam al tuturor personalităților sale. Milligan cel fuzionat își aducea aminte bine și aproape complet toate personalitățile de când apăruseră – gândurile lor, acțiunile, relațiile, experiențele tragice sau acțiunile comice. »
Acest personaj a primit și el un nume : Profesorul.
« Dacă toți cei douăzeci și patru de oameni se uneau în unul singur, acela urma să fie Profesorul. Acela urma să fie Billy întreg. Cum s-ar fi simțit ? Și-ar fi dat seama ? Dr. Caul trebuia să-l întâlnească pe profesor. Era important pentru terapie. Iar scriitorul avea și el nevoie de profesor, ca să afle tot ce se petrecuse… »

Deși este considerat apt să ducă o viață normală și eliberat din spitalul de psihiatrie unde își petrecuse zece ani în îngrijirea Dr. David Caul, se crede că în Milligan au continuat să se manifeste cel puțin două personalități distincte, până în zilele din urmă. În timp ce doctorul spune că Billy a reușit să preia controlul asupra propriului sine, avocatul, care a văzut că, în casa în care a locuit după reabilitare, pereții erau fie acoperiți cu formule matematice complexe, fie cu picturi sumbre, este de cu totul altă părere. Nimeni nu va ști vreodată cum au stat lucrurile în realitate.

Dintr-un documentar de două ore,filmat în 1985, în care apar Dr. Caul, Dorothy Moore (mama lui Billy), Daniel Keyes și Billy însuși, mai există pe internet doar un fragment de câteva minute. La finalul înregistrării fratele sau a lăsat, pe 4 aprilie 2015, câteva cuvinte. Probabil o ultima mărturie :

“Sunt fratele lui supraviețuitor și vă pot spune cu siguranță că el s-a luptat cu această afecțiune cât timp a trăit. Am crescut împreună și am observat toate schimbările prin care trecea în timp ce ne jucam, care nu pot fi altfel explicate, decât prin prisma tulburării de personalitate multiplă. Am povestit aceste lucruri într-un interviu Sylviei Chase, cu ani în urmă. Sunt multe lucruri pe care nimeni nu le va ști vreodată. El se odihnește acum, și-a găsit pacea.” JM (Jimm, “Jimbo” Milligan)

În ceea ce privește ecranizarea cărții lui Daniel Keyes, cei care au mai rămas din familia Milligan își doresc ca ea să fie făcută în scopul de a atrage atenția asupra consecințelor îngrozitoare ale abuzurilor asupra copiilor și nu ca un film de acțiune, un thriller comercial.

Această poveste care pe noi ne fascinează și ne incită și pe care suntem tentați să o tratăm ca pe o ficțiune, pentru Jim și Kathy este încă și va continua să rămână o realitate cumplită.

Este cheia în care trebuie citită și înțeleasă această carte.

Nu este nici pe departe povestea unui violator, a unui paria, așa cum – date fiind circumstanțele care l-au adus în atenția unei lumi întregi, cutremurată de scârbă sau de milă –  nici a beautiful mind (alias John Forbes Nash) nu este.

Milligan nu a lăsat în urma lui nicio descoperire epocală, nicio teorie revoluționară, deși nu ai cum să nu recunoști că numai o minte strălucită și o inteligență iesită din comun ar fi putut creea un asemenea mecanism de autoapărare și de supraviețuire.

Moștenirea lui este propria poveste.

Este povestea unui băiețel în care frica, o frică uriașă, de neîndurat într-o stare de conștiență, a creeat demoni și îngeri de-a valma.

 Unii își donează trupul după moarte, în slujba medicinei.

Milligan și-a adus drept contribuție psihiatriei moderne toate cele douăzeci și patru de minți ale sale.

 (Daniel Keyes, Mințile lui Billy Milligan)