Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Note Istorice la Povestirea Cameristei

povestea cameristei
Cartea a fost scrisă în 1985, ecranizată în 1990 (cu Natasha Richardson și Faye Dunaway în rolurile principale), transpusă într-un serial HBO în 2017.

Să te apuci să “povestești povestea” nu are rost, chiar și cei care nu au citit-o și nici nu au vizionat-o, tot știu despre ce este vorba.

Mai toate recenziile se axează pe ideile de feminism, drepturile omului, discriminare, ecologie, teme importante dar întoarse pe toate părțile și dezbătute până la sațietate.

Prea puțin au fost pomenite în prezentările cărții și dezbaterile pe marginea ei acele Note Istorice de la final.

Povestea este cutremurătoare, are descrieri și relatări care,

Continue Reading

Gradina de sticla

GRADINA-DE-STICLA
O călătorie își pierde parcă farmecul dacă nu o poți lega de o carte, de un personaj, de un autor. Așa m-am obișnuit să îmi aleg destinațiile, oricât ar fi ele de banale.
Excursia în Basarabia, pământ românesc, mi-a lăsat impresii care au refuzat să se cristalizeze în lipsa unui reper literar.

M-am gândit mai întâi la Savatie Baștovoi. Apoi mi-am amintit că încă nu i-am citit Tatianei Țîbuleac nicio carte, nici măcar blogul (la care între timp a și renunțat).

Am devorat într-o singură zi Grădina de sticlă, am continuat în ziua următoare cu Vara când mama a avut ochii verzi și Fabule moderne, volumul

Continue Reading

„Sunt nebună, nu-i așa, domnule? Nu pe cât s-ar crede.”

Cinismul este de obicei plasat în antiteză cu naivitatea, cu inocența. Când spui despre cineva că este cinic, îl cataloghezi drept insensibil, lipsit de empatie, dur, sfidător.

Cinismul de fapt și de drept este o doctrină care nu are nimic infam în ceea ce propovăduiește : o viață dincolo de normele impuse cu de-a sila de societate și care ne împiedică de a fi autentici. O reîntoarcere la simplitatea care, împinsă la extrem, poate duce către primitivism. Fără volănașe și danteluțe, fără ochi dați peste cap, fără false pudibonderii va să zică.

Cinismul nu e recomandat, dar parcă nici drăgălășenia în exces.

Și totuși îi prefer pe cinici, la o adică. Mi se par mai realiști,

Continue Reading

Dictionar urban

keeper
În Hereafter, filmul lui Clint Eastwood despre ceea ce s-ar putea afla dincolo de viață așa cum o știm, întrebarea este cât de departe am fi dispuși să mergem pentru a afla.

Teoretic ne dorim să știm unde au plecat cei dragi nouă, daca îi vom regăsi cândva, daca mai există ceva Dincolo, sau, așa cum spune unul dintre personaje, pur și simplu se va stinge lumina și va urma pentru toți un vid etern.

Orice încercare de a străbate cu simțurile prin cortina opacă ce desparte lumea văzută de cea nevăzută se soldează invariabil cu o regresie în timp. Că și cum am trăi întreaga viață încercând să lăsăm în urmă

Continue Reading