Scara lui Iacob
Văzut, simțit, trăit în timp real, s-ar fi zis că nimic nu a ieșit conform planului. Am învățat să îmi reconfigurez traseul cu mult înainte să se fi inventat sistemele de navigare la bord. Cred că tot de instinctul de supraviețuire ține și asta. Oricum, socoteala de acasă, cu cea din târg arareori au dat același rezultat. Aș fi înclinat să spun că prin târg rezultatul a fost mai totdeauna cu rest.
Și totuși, dacă e să fiu cinstită cu mine (încă nu sunt pregătită să susțin o disertație pe această temă), am pierdut în conjuncturi în care chiar nu am dat tot ce puteam (cum
Acolo unde canta racii
Ador literatura de ficțiune. Pur și simplu mă hrănesc cu ea.
Nu cred că am legat vreodată, cu oameni din viața reală, prietenii mai trainice și mai de durată decât cu personajele din cărți. Nu știu să fi fost mai încântată de o călătorie întâmplată, ca de vreuna imaginată.
Absolut toate momentele de cumpănă pe care le-am avut de depășit, le-am trecut evadând în lectură. N-am avut nevoie niciodată de alt opiu.
De data aceasta, paleativul a fost cartea Deliei Owens și a funcționat. Capitolele scurte, ritmul acțiunii, succesiunea trecut – prezent – trecut, ca o cadență stâng – drept – stâng, te fac să nu lași
Jurnalul Annei Frank
Anne nu s-a gândit că scrie pentru posteritate. Pentru copilul care era ea în acel moment, refugiul a însemnat la început o aventură interesantă. Scria cu însuflețire despre compartimentarea apartamentului secret din clădirea în care funcționau birourile firmei d-lui Frank tatăl. Își portretiza co-locatarii cu umor, cu sarcasm, cu ironie.
Pe măsură ce anii trec, însemnările își pierd optimismul. Își pierd, de asemenea, și inocența. Fetița Anne se transformă în paginile jurnalului într-o adolescentă, apoi o tânără, o femeie matură către sfârșit, cu o viziune proprie, clară asupra vieții și asupra morții. În numai doi ani.
„Aș putea să- ţi povestesc ore în șir despre
Recent Comments