Toscanini
Nu-mi place să aștept. Uneori întârzii intenționat, doar ca să pot urmări de departe, de la distanță, micul ritual de răbdare al celuilalt. Eu, răbdare n-am. Mă plimb în sus și-n jos. Privesc la ceas. La oameni. Număr în gând tot ce poate fi cuantificat: tramvaie, autoturisme cu număr cu soț, fără soț, băieți și fete. Uluci de gard. Câini cu lesă și câini vagabonzi.
Aștept și-mi trec prin gând diverse. Un capăt al străzii dă fix în pronaosul bisericii din cartier, o construcție ciudată, cu o cupolă în mai multe ape.
Un ditamai
Hei, Taxi!
Expresia “needucabil” am auzit-o de la o doamnă profesoară, pe care eu am considerat-o întotdeauna remarcabilă. Avea un fel elegant de a se impune, fără să ridice vocea, fără să aplice pedepse, fără să umple catalogul cu note de trei și de patru.
Bineînțeles că nu era nici ea scutită de obrăznicii, dar exista o limită care, în cazul altor profesori, putea fi încălcată cu destulă lejeritate, indiferent de consecințe.
M-a fascinat mereu capacitatea anumitor oameni de a se retrage în spatele unui scut invizibil, transparent dar foarte rezistent, dincolo de care pot rămâne ei înșiși, constanți, egali cu sinele lor, fără să-i poată atinge nimic rău din exterior. Evident, trăiesc și ei traume, au și
Recent Comments