Show me yours and I’ll show you mine

Slavă Cerului, s-a-ncheiat campania electorală, mi-am zis. Eram mândră de mine că am izbutit până la capăt, până în ultimul ceas, să-mi țin firea și să nu scot pe nimeni din lista mea de “prieteni”, doar fiindcă are, vezi, Doamne, niște convingeri politice la care eu nu mă raliez.

S-o spun pe-aia dreaptă, nu dau doi bani pe convingerile politice ale nimănui. Convingeri politice au avut cei care-au înfundat pușcăriile comuniste, care au fost torturați la propriu, schingiuiți, prigoniți și care totuși au răzbit cu idealurile intacte până la căderea regimului care i-a întemnițat.

Ce desuet pare acum să te sacrifici pentru o idee! De ce să te sacrifici, bre, când poți s-o duci bine, să îți crape contul, cum crapă capra piatra-n patru, de verzișori din afaceri cu statul? Statul, adică entitatea aia necunoscută, masa aia amorfă de indivizi stroflociţi, cu creierele făcute pastă de mici și spălate cu bere. Doreii aia pe care-i vedem prin reclame făcându-și glume proaste unii altora.

Credeți cumva că sunteți altceva, în ochii candidaților pe care o să-i votați mâine, decât niște Dorei?

Dacă le-ar fi păsat atât de tare de voi, și-ar fi făcut o campanie adevărată, nu batjocura de campanie care-a fost.

Zău, îmi subestimați inteligența dacă încercați să mă convingeți să merg să votez într-un fel sau altul, câtă vreme nu mi-ați prezentat un CV convingător, o declarație de avere curată, un program onest, fără sloganuri sforăitoare, de care vă spun că mi s-a făcut lehamite.

Un președinte nu poate promite nici că o să “reîntregească” pensiile și salariile, nici că o să facă și-o să dreagă pentru nu știu ce și câte dintre categoriile sociale defavorizate. Asta este și va fi treaba Guvernului și a primului ministru.

Președintele ar trebui să mă convingă pe mine că este o persoană cultivată, educată, echilibrată, de bun simț, în special bunul simț al diplomației. Că se va dedica misiunii de a reprezenta statul român în relațiile internaționale și că nu o va face după ureche, ca un lăutar, nici nu se va califica în acest scop la Cotroceni.

Îmi doresc un președinte care să-și ia în serios rolul de mediator între puterile statului și între stat și societate. N-aș mai vrea să-mi văd votul terfelit de un individ care consideră că poate face lobby pentru un anumit partid, că se poate implica activ în campania electorală, din biroul lui de președinte „al tuturor românilor”, că își poate exprima propriile opțiuni electorale „ca simplu cetăţean”.

Un președinte, cu oricâtă (falsă) modestie, nu se poate considera pe el însuși „simplu”. Și nici nu are dreptul la „viaţă personală”, privată, pe durata mandatului. Cât timp e acolo, trimis de mine și de votul meu, am dreptul să știu absolut tot ce face, îmi e dator cu explicații și nu mă poate nici sfida, nici ignora.

Aș vrea să-l văd pe viitorul președinte mai interesat și mai implicat în domeniul politicii externe. Aș vrea să aibă darul elocinței, un discurs fluent și convingător, să fie stăpân pe ceea ce afirmă și să nu se contrazică în declarații.

Nu-l vreau sărac și cinstit, dar nici bogat și în imposibilitatea de a-și justifica averea.

Vreau să văd că are bunăvoința, demnitatea și curajul de a-și înfrunta adversarii (măcar în turul doi). Că poate rămâne relaxat și cu zâmbetul pe buze chiar și atunci când aude ceva care nu-i convine. Că e cumpătat, dar nu împiedicat la vorbă.

Știu că istoria se repetă, dar să-i dăm de data aceasta, mâine, „refresh”. E prea curând să reluăm ciclul, iar de continuat nu avem ce și de ce să continuăm. Părerea mea, că zece ani au fost de-ajuns.

Eu am să aleg candidatul în spatele căruia am văzut cu totul alte figuri decât cele care l-au susținut până acum pe actualul președinte. Pentru mine, aceasta este definiția schimbării.

Mâine nu voi vota pragmatic. Voi ignora sondajele de opinie care dau unuia toate șansele, iar altuia deloc. Am să votez candidatul care se apropie cel mai mult de ideea mea de președinte.

Dacă tot nu va fi ales, măcar să iasă din cursă cu fruntea sus!