O dieta, doua diete, trei…
Accesul la informație poate naște, în unele cazuri, și monștri. Mai precis, atunci când informația este furnizată de persoane care habar n-au despre ce vorbesc și cărora li s-a urcat celebritatea la cap. Un cap drăguț, ce-i drept, fiindcă altfel, fără un strop de charismă, n-ar fi ajuns “publice”. Vedete, cum ar veni…
Notorietatea le ține loc de orice: de IQ, de studii, de bun simț. Orice le-ar trece prin minte, ele știu că pot. Și mai știu și că dețin, în același sertăraș cu statutul de dive, răspunsuri axiomatice la toate problemele care au frământat omenirea de veacuri.
Chezaș își pun talia de viespe că au slăbit mâncând, garantează cu propriii lor copilași că vaccinurile omoară și ne privesc cu milă și sfântă mirare, cât de inconștient ne risipim energia Reiki urmând sfaturile unor medici șarlatani, în loc să ne tratăm de toate bolile (trupești și sufletești) cu îngeri.
Cred în medicina complementară? Hotărât, da!
Doar că, așa cum îi spune și numele, ea vine în ajutorul, completează tratamentele alopate. Și dacă îi spune “medicină”, se leagă tot de profesia de medic, singurul care poate pune un diagnostic și este îndrituit să prescrie un tratament.
Putem slăbi mâncând? Da, dacă urmăm o dietă echilibrată, personalizată, stabilită de un nutriționist.
Putem slăbi sănătos? Da, în aceleași condiții de mai sus.
Putem slăbi cu îngeri?
Răspunsul, într-un articol, delicios ca o dulceață de cireșe amare, al Simonei Tivadar, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, membru al Societății Europene de Diabet și al Societății Europene de Obezitate:
“… să vorbim despre dieta cu îngeri.
Nu râdeți ca ruralii, cari nu aveți decât inştincturi chelurice și nu simțiți penetrăţiune la contîmplaţiunea naturii, cum ar zice Caragiale. E celebră. A ținut-o o creatoare autohtonă de modă, care pretinde că, după ce a stat o lună in Peru și a mâncat doar frunze, ingrăşându-se 10 kg (se știe doar, de mii de ani, ce ingrozitor îngrașă salata verde!) a slabit 30 kg cu această dietă miraculoasă.
În ce constă ea? Păi nu faci mai nimic: doar te ierți pe tine și pe cei din jurul tău, de toate greșelile, înainte de masă. Regimul (zice proaspăta silfidã) nu prea contează : e o dietă de 13 zile (fără nici o logică , după capul meu prost), uneori hipocalorică. De exemplu, marți seara ai voie mămăligă cu brânză și smântână: păi cum să te îngrașe o cină de o mie de calorii, dacă te-ai iertat că o mănânci? Peste putință, monşer!
Cică nu trebuie nici să faci sport, nici să te abții ulterior: mănânci ce îți șoptesc îngerii. Sau arhanghelii, cu care doamna conversează frecvent.
Bârfa ieftină zice că și-ar fi operat stomacul, dar noi nu plecăm urechea la bârfe!
Eu sunt convinsă că am minimum doi îngeri păzitori, așa că am dreptul la un fel de mâncare și un desert la fiecare masă. Să vedeti ce o să slăbesc cu trei deserturi pe zi !
O altă beneficiară pretinde că îngerii îi spun ce vibrații au alimentele, drept care le mănâncă doar pe acelea cu vibrații bune. Deci slăbește. Și se detoxifică, evident. Și își alungă depresia, generată probabil de faptul că va trebui sa mănânce și vibrații rele, ca să nu se topească pe picioare .
Propun ca dl Mărmureanu să fie obligat prin lege să țină dieta asta, poate lui îi spun îngerii cum vor fi vibrațiile pământului in Vrancea și ne scapă de cutremure serioase.
Eu cred că dieta cu îngeri e să mănânci cu copiii tăi la masă, cu familia, cu cei dragi. Intr-adevăr , nu mai contează ce mănânci, orice e bun!
Pentru copii e la fel de distractiv să mănânce cu adulții (nu să fie hrăniți), ca pentru noi să mergem la restaurant, cu prietenii, la o cină tihnitã si o tacla…
Fără să răspundeți la telefon, fără să priviți televizorul sau tabletele, fără ceartă sau supărare. Întâi mâncăm liniștiți, apoi ne omorâm in bataie, vă rog!
Mâncați împreună cu cei dragi, in ziua de azi e un lux ca mai multe generații dintr-o familie să locuiască in apropiere. Sigur va veni ziua în care ați da orice pentru așa un privilegiu.”
Update: Ca alternativă, puteți ține două diete, în caz că nu vă săturați dintr-una!
Blog
Recent Comments