Learning to fly
De câte ori m-am despărțit de cineva, acel om a murit pentru mine. Când te înstrăinezi de-o persoană, nu contează cât de mult a însemnat pentru tine până în acel moment, ea încetează să mai existe. Nu o mai poți întâlni niciodată, pe lumea asta sau așteptând răbdător să-ți treci vămile spre alte lumi.
N-o mai recunoști și de te-ai izbi de ea pe stradă, și de-ai împărți perna cu ea, și de ți-ar rupe din pâine și ți-ar bea apa din cană.
O uiți, ți-o ștergi din amintiri și din sânge.
Nu la asta se referă mersul înainte? Nu asta înseamnă să pui punct și să o iei de la capăt?
Dar ce altceva? Cumva, să repeți în neștire că ești un alt om, în timp ce în ascuns speri că lucrurile, evenimentele, sentimentele, simțurile își vor recăpăta sensul, rolul și rosturile vechi? Că vei putea șterge cu buretele parțial, vei putea corecta punctuația și topica a ceea ce ai trăit și nu a funcționat înspre bine, pentru a obține un scenariu curat, limpede, lesne de reluat exact de la scena în care s-a rupt filmul vechi?
Crezi că prima noapte de amor îți răpește virginitatea? Că inocența se duce cu primul fum de țigară, prima dușcă de whiskey și primul bărbat pe care-l lași să te aibă doar ca să-ți dovedești ție însăți că poți să treci peste?
Crezi că masca lui Moș Crăciun, descoperită pe cea mai înaltă poliță din debara într-o zi de vară, marchează sfârșitul copilăriei?
Că dacă-ți vei juli suficient de des genunchii și sufletul va veni și ziua în care pur și simplu n-o să mai doară, îți vor crește straturi cornoase care să-ți acopere cioantele rămase descoperite și nu-ți va mai păsa?
Nu există o singură moarte, așa cum nici o singură viață nu există. Există doar un șir lung de despărțiri și de înstrăinări, de căderi și de reveniri, de existențe care se nasc una din cealaltă. De reînvieri. De reinventări. De uitări amare și de nostalgii fără sens.
Toate, ca să descoperi într-o zi că de fapt te-ai fi putut desprinde foarte ușor. Ar fi trebuit doar să-ți întinzi aripile și să zbori.
Blog
5 comments already | Leave your own comment
Valeria Haș
5/7/2015 | 3:36 pm Permalink
Las’ că ai înțeles ce am vrut să spun. Nu te lega de cuvinte.
Marilena
5/7/2015 | 3:38 pm Permalink
Luminita
5/7/2015 | 3:30 pm Permalink
Ce frumos ai spus!
Doare mereu, doare de fiecare data, doar ca cicatricile vechilor dezamagiri ne reamintesc vremurile trecute si, privindu-le, incercam sa trecem mai usor peste prezentul dezastruos.
Aripile odata descoperite ne ajuta, cu siguranta, sa ne luam zborul. Cum spui tu, cu atata hotarare, Marilena.
Valeria Haș
5/7/2015 | 2:46 pm Permalink
Guduleasă, mă doare gândul din care-ai furat ce ai scris mai sus.
Marilena
5/7/2015 | 2:57 pm Permalink
Am imprumutat, n-am furat!