Cum sa-ti gasesti jumatatea

Un trainer american (nu i-am reținut numele) care cu asta se ocupă: antrenează femeile deștepte, independente, cu cariere de succes, nici prea tinere nici prea în vârstă (dar singure) să-și găsească un partener – pe care îl numește standard Marea Dragoste – identifica trei pași pe care să-i urmăm, dacă dorim ca în șase luni (maxim un an) să îngroșăm rândurile celor confortabil instalate într-o relație stabilă, pe termen nelimitat și cu traseu dinainte stabilit via Starea Civilă.

Oamenii sunt ca și taxiurile – spunea ea: cele libere au un beculeț aprins. Trebuie, așadar, să aprindem beculețul. Nu ne spunea și cum, o afacere presupune clienți interesați și rămâi fără obiectul muncii, dacă îți vinzi sfaturile gratis la tv.

Definea femeile din segmentul descris mai sus ca având un potențial agresiv, lipsite de o feminitate manifestă. Se pare că feminitatea nu se subînțelege, nu vine la pachet cu apartenența la sexul feminin. Simone de Beauvoire a spus-o prima: ”Femeie nu te naști, ci devii”. Când îți consumi ani la rând energiile pentru a deveni stăpână pe propria-ți viață, ajungi să ai, pe lângă aspirațiile masculine (cariera, bani, pozitie sociala) și o atitudine bărbată, ca să nu zic bărbătească: gândești pragmatic și acționezi eficient. Ajunsă în punctul în care vezi că nu-ți mai ajunge, că nu te mai satisface, că ai vrea și altceva, ceva ce nu ți-a lipsit niciodata în trecut și la care poate că ai să te întorci în viitor, dar în prezent nu mai poți trăi fără – trebuie să lași garda jos, să “te lași”.

Iar, nu ne spune cum se face, cum se poate asta când siguranța de sine ți-a devenit o a doua natură, cum să fii (fără să te prefaci) neajutorată, slabă, fără apărare. Cum să iei înapoi bărbaților din lumea ta imaginea femeii puternice și să le-o dai pe cea a femeii fragile, fără să riști să pari deghizată, travestită și să naști reacții de respingere ca în fața unei struțocămile, a rezultatului unei împerecheri nefericite între două specii complet diferite?
În Familia Adams (filmul), Wednesday – interpretată de Christina Ricci – este trimisă într-o tabără de vară, una de copii “normali”. Există o scenă în care micuța Wednesday cea sumbră și veșnic posomorată este forțată să zâmbească. Figura i se luminează sinistru, iar zâmbetul ei n-are nicio legatură cu noțiunea de fericire. Cam așa și cu exersarea acelei feminități pe placul bărbaților, în cazul femeilor cărora nu le ies nici pisiceala, nici cotcodăceala.

Disponibilitatea e pentru mine un termen, pe cât de des folosit, pe atât de refuzat.

În afara site-urilor de dating, matrimoniale, unde știi de ce aplici și îți declari de la bun început intențiile și (in)disponibilitățile, în viața de toate zilele mă tem că n-aș reuși – și ca mine încă multe alte femei- să fim privite ca disponibile pentru o relație serioasă, nici dacă am alerga pe autostrada Gilău – Turda, cu un smoc de pene înfipte-n… mă-nțelegeți unde. Slavă Domnului, nici pentru one night stand nu suntem mai năzuite…

Nu știu să explic de ce disponibilitatea unora se subînțelege, iar a altora nu reușește să fie credibilă indiferent la ce metode ar recurge. Dar este evident că așa stau lucrurile, iar teoria conform căreia acele femei extraordinare, pe care le știm cu toții, toți avem exemplele noastre, inteligente, frumoase, talentate, nu-și găsesc un partener pentru simplul și unicul motiv că “nu-și doresc cu adevărat” – nu stă în picioare. Își doresc, poate deveni chiar o obsesie, dar nu reușesc să atragă acel gen de partener pe care îl visează și la care râvnesc, ceea ce e totuna cu a nu-și găsi deloc.

Pasul doi în drumul spinos către marea dragoste, tocmai acesta pare a fi: să-ți definești clar așteptările. Să știi ce vrei, iar căutările tale să nu se îndrepte, să nu se iroseasca în direcții complet greșite, fiindcă degeaba și cu oricât de mult zel ai căuta diamante în bălegar, șansele să le și găsești sunt practic nule.

În punctul acesta încep compromisurile, fără ele nu se poate. Să zicem că îl vrei înalt, frumos, deștept și cu jebul doldora de arginți. Să te gândești de la bun început la care dintre așteptări ești dispusă să renunți și la care nu, în ruptul capului. Să fii realistă și să accepți că, 4 din 4, adică idealul, va fi practic imposibil de atins, dar foarte bine ar fi și 3 din 4, ba chiar și numai două, dacă ele sunt primele doua pe listă, adică cele mai importante.

Felicitari! Din doi pași, ai reușit să abdici de la mai toate principiile după care ți-ai călăuzit viața celibatară. Începi să te obișnuiești cu renunțările, cu cedările, cu compromisurile – exercițiu care iți va prinde bine dincolo de cele 6, maxim 12 luni, cât ține cursul. Iată-te, finalmente, cu nervii slăbiți, cu stima de sine incertă, feminină cu adevărat, exact genul de feminitate căutată de bărbați: o femeie gata să cedeze.

Dar nu e momentul, a renunța în punctul acesta ar fi o mare greșeală. Dimpotrivă, de-abia la pasul trei trebuie să intensifici ritmul: să aloci și mai mult timp căutărilor tale, cel puțin 15 ore pe săptămână.
La fel ca atunci când îți cauți jobul de vis și trebuie să aplici CV-uri, să ticluiești scrisori de intenție, să te prezinți la interviuri și să nu abandonezi, chiar dacă te vei lovi de refuzuri repetate. Să accepți chiar o poziție inferioară, dacă “firma” care te ofertează îți poate oferi pe viitor șansa unei promovări. Să te înarmezi cu răbdare, să dai dovadă de seriozitate, râvnă și implicare.

Înțeleg în acest context noțiunea de parteneriat și sunt gata să-i acord importanța cuvenită. E cu mult mai bine, recunosc, să pornim într-o relație de cuplu mânați de interese comune și uniți de aceleași aspirații. Să ne alegem partenerii în cunoștință de cauză și nu după fluturii din stomac.

Pentru asta, cel puțin eu așa înțeleg din descrierea pașilor de mai sus, trebuie să gândești mai mult decât să simți și să acționezi mai mult decât să aștepți.

Și totusi, dragostea nu este ceva previzibil, ceva ce poate fi desenat, ceva ce se poate întâmpla după un plan bine pus la punct. Nimeni nu te poate antrena pentru asta, ca pentru proba cu obstacole sau maratonul olimpic. Eu cred că se întâmplă, sau nu se întâmplă. Când se întâmplă e minunat, când nu se întâmplă e groaznic.

Dragostea e jocul vieții și al întâmplării, ține de noroc, de șansă, de destin.

Sau poate greșesc eu și, ca orice problemă complicată, si aceasta are o soluție simplă. Una, în trei pași…